x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident feroviar în Drobeta Turnu Severin: Patru vagoane ale unui tren au deraiat

Accident feroviar în Drobeta Turnu Severin: Patru vagoane ale unui tren au deraiat

18 Oct 2020   •   15:49
Accident feroviar în Drobeta Turnu Severin: Patru vagoane ale unui tren au deraiat
Sursa foto: ISU Mehedinti

Patru vagoane ale unui tren au deraiat duminică în municipiul Drobeta Turnu Severin. Pompierii anunță că nu sunt scurgeri de carburanți sau scăpări de gaze.

Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit pentru asigurarea zonei, în urma unui incident feroviar produs în municipiul Drobeta Turnu Severin, transmite ISU Mehedinți.

Ultimele patru vagoane ale unui tren au deraiat pe o linie industrială neelectrificată.

„În urma recunoașterii efectuate de pompieri, s-a constatat că acestea nu prezintă scurgeri de carburanți sau scăpări de gaze. Pentru supravegherea zonei, la fața locului a rămas mobilizat un echipaj de pompieri. Situația este sub control, nefiind niciun pericol pentru populație”, transmite sursa citată.

(sursa: Mediafax)

×