Patru persoane au fost rănite într-un grav accident de circulaţie produs marţi după-amiază pe DN 7, în zona termocentralei Mintia, din judeţul Hunedoara, din cauză că şoferul unui autoturism nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed, a derapat şi apoi a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o dubiţă care venea din sens opus.
"Conducătorul auto nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a derapat şi s-a tamponat cu o autoutilitară care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, un pasager din autoturism a suferit răni grave, iar alţi trei au suferit diverse traumatisme", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Laura Bradu.
La faţa locului au fost mobilizate maşini ale SMURD şi Ambulanţei, precum şi un echipaj de la Descarcerare pentru că una dintre victime a rămas captivă în caroseria autoturismului, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maior Anemona Doda.
Răniţii, trei bărbaţi şi o femeie, au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.
Traficul rutier pe DN 7, în zona accidentului, a fost restricţionat timp de o oră.
Sursa Agerpres