Structurile de ordine publică au efectuat aproape 11.000 de intervenții, iar structurile pentru situații de urgență au efectuat peste 5.600 intervenții (din care 4.298 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 482 pentru stingerea de incendii).
Structurile MAI au fost sesizate cu privire la producerea a 3.151 infracțiuni și au aplicat 27.797 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.583.088 lei.
În această perioadă, s-au asigurat măsurile specifice pentru 506 manifestări publice – cele mai multe dintre acestea (206) fiind cultural-artistice.
Structurile Inspectoratului General de Aviație au executat 62 misiuni pentru situații de urgență și 7 misiuni pe ordine publică.
Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, s-au înregistrat efecte în 42 localități din 10 județe (Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Harghita, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare, Suceava și Timiș), unde s-a intervenit evacuarea apei din curți și beciuri, precum și pentru degajarea copacilor doborâți de vânt.
În perioada 21 - 23 iunie, au fost emise 56 mesaje prin sistemul RO-ALERT de avertizare a populației (dintre care 32 privind prezența animalelor sălbatice în zone de locuit).
Echipajele rutiere – suplimentate în contextul acestei minivacanțe – și-au concentrat eforturile pe prevenirea accidentelor de circulație prin identificarea și scoaterea din trafic a șoferilor care reprezentau un pericol pe drumurile publice. În aceste zile, a fost înregistrat un trend descrescător în ceea ce privește accidentele rutiere grave față de anii anteriori.
Astfel, au fost înregistrate 27 accidente rutiere, în scădere 28,9% față de anul precedent și cu 37,2% față de 2022, când au fost înregistrate 38 accidente, respectiv 43 accidente.
S-a acționat, în medie zilnică, cu 294 radare, fiind reținute 2.287 permise de conducere (40 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanțe interzise) și au fost retrase 933 certificate de înmatriculare. Se înregistrează, astfel, o creștere de 45,8% față de anul precedent a numărului de permise reținute pentru conducere sub influența substanțelor interzise.
În ceea ce privește traficul la frontierele naționale, au fost înregistrate creșteri sensibile, normale în contextul minivacanței și al perioadei de vacanțe și concedii. Au fost luate măsuri adaptate acestei situații, astfel că nu au fost înregistrate blocaje sau disfuncționalități la intrarea sau ieșirea din țară. Frontiera de stat a fost tranzitată, în acest interval, de 893.381 persoane cu 253.634 mijloace de transport. Aceasta reprezintă o creștere de 15,6% a numărului de persoane care au tranzitat frontiera de stat, față de perioada similară a anului precedent.
(sursa: Mediafax)