
Întrebat sâmbătă dacă s-a ajuns la un consens cu privire la creșterea TVA, președintele USR a spus: „Vom avea o astfel de discuție astăzi la Cotroceni. Aș vrea să-l las pe premierul desemnat să vă informeze asupra detaliilor acestor măsuri. Pot să vă confirm că în această vară nu va crește cota generală TVA. Va exista o singură cotă redusă și că în octombrie va trebui să reevaluăm cum stau finanțele acestei țări și ce fel de decizii trebuie luate”.
Întrebat, de asemenea, despre controversata taxă pe tranzacțiile bancare, liderul USR a răspuns: „Nu am mai discutat această taxă pe tranzacții. Eu n-am fost în nicio discuție în care a fost în mod serios pe masă. Cred că a fost la un moment dat un scenariu, cumva dintre mai multe, într-o formă de brainstorming. Nu va exista o astfel de taxă”.
Comitetul Politic al USR a votat sâmbătă intrarea la guvernare cu 94%, a declarat sâmbătă Dominic Fritz, președintele formațiunii, care a anunțat și numele propuse pentru patru ministere.
(sursa: Mediafax)
