Aproape 200 de autoturisme de lux, aduse din Vestul Europei, au fost înmatriculate în România folosindu-se acte false. 55 dintre acestea au fost furate din opt ţări europene.
Autovehiculele au fost recuperate de autorităţile române, iar o parte restituite firmelor de asigurare străine.
Ofiţerii Serviciului Trafic şi Furturi Auto au cercetat aproximativ 200 de autovehicule mărci de lux, care au fost înmatriculate prin folosirea de acte false la Registrul Auto Român şi Serviciile Publice Comunitare – Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, precum şi prin schimbarea identităţii autovehiculelor.
Potrivit IGPR, prejudiciul produs societăţilor de închirieri auto se ridică la 700.000 de euro. Din cele 55 de autoturisme recuperate au fost predate către societăţile de asigurare străine 37 de autovehicule, restul de 18 aflându-se indisponibilizate în spaţii special amenajate şi urmează a fi repatriate părţilor vătămate. Poliţiştii români continuă activitatea de colaborare cu autorităţi din mai multe state europene, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a membrilor grupării.
Citește pe Antena3.ro