Acţiunea va debuta cu un miting organizat în 22 noiembrie.
"Calendarul va debuta cu un miting, care va fi organizat în data de 22 noiembrie 2022 în faţa Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), respectiv în faţa Ministerului Sănătăţii şi în faţa sediul Guvernului României. La acest miting, vor lua parte şi liderii Blocului Naţional Sindical, cât şi membri din celelalte federaţii afiliate la Blocul Naţional Sindical", se arată într-un comunicat al BNS pe Facebook.
Nemulţumirile membrilor Blocului Naţional Sindical şi ale membrilor Federaţiei "Ambulanţa" sunt legate de lipsa de reacţie a premierului la Memoriul înaintat de FNSAR în data de 30 mai 2022, prin care au fost prezentate problemele acute cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanţă.
De asemenea, sindicaliştii spun că sunt nemulţumiţi şi de refuzul şefului DSU, care este şi preşedintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic (CISMT), Raed Arafat, de a convoca şedinţe CIMST pe parcursul anului 2022, şi precizează că lipsa acestor şedinţe a dus la lipsa de consultare, de transparenţă şi de decizii care au afectat serviciile de ambulanţă privind dezvoltarea şi organizarea.
În plus, aceştia acuză sabotarea Serviciilor Publice de Ambulanţă de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin neimplicare în cursul anului privind încheierea Contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-CADRU pe anii 2018-2022. Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanţe Tip B 4x4 şi 4x2 pentru echipaj medical de urgenţă şi a celor aproximativ 100 de ambulanţe Tip C pentru echipaj medical de urgenţă cu medic, în condiţiile în care, Serviciile Publice de Ambulanţă se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din "dotarea" Serviciilor Publice de Ambulanţă, doar 25% îndeplinesc condiţiile tehnice legale, se mai precizează în comunicat.