x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Administraţia sibiană refuză preluarea spitalelor

Administraţia sibiană refuză preluarea spitalelor

de Dan Tomozei    |    09 Iul 2010   •   00:00

Consilierii judeţeni au respins azi proiectul de hotărâre privind preluarea spitalelor din judeţul Sibiu de la administraţia centrală, la administraţia sibiană. În prezenţa ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, consilierii au votat împotriva preluării Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Spitalului de Pneumoftiziologie şi a Spitalului de Psihiatrie.



Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni sibieni au fost informaţi de ministrul Cseke Attila că preluarea spitalelor se face doar la nivel de management şi că nu este vorba de preluarea unui patrimoniu, motiv pentru care şi-a exprimat surprinderea faţă de votul negativ dat proiectului de hotărâre.

Proiectul de trecere a spitalelor din judeţul Sibiu la administraţia locală a picat după ce consilierii PSD au votat împotrivă, iar consilierii PNL s-au abţinut. În aceste condiţii, voturile PDL şi FDGR au fost insuficiente pentru a întruni cele două treimi necesare.

Prezent la şedinţa CJ Sibiu, prefectul judeţului, Constantin Trihenea, a declarat că nu va ataca în contencios decizia de azi a consilierilor, aşteptând un nou vot pe acest proiect. În aceste condiţii, proiectul de preluare a spitalelor va fi repus pe ordinea de zi a Consiliului judeţean Sibiu peste două săptămâni.

×
Subiecte în articol: observator