Controversatul om de afaceri revine in atentie.
La linia de start la cursa pentru Presedintia Romaniei ar putea aparea un nou candidat: omul de afaceri francez de origine romana Adrian Costea. GABRIELA ANTONIUOmul de afaceri francez de origine romana Adrian Costea intentioneaza sa candideze la Presedintia Romaniei. Potrivit unor surse din anturajul acestuia, Costea urmeaza sa fie operat de cancer la Paris, iar daca operatia ii va reusi, atunci el se va inscrie in cursa pentru Cotroceni. El a devenit cunoscut dupa izbucnirea scandalului privind finantarea ilegala a PDSR si a candidatului sau la Presedintie la alegerile din 1996 si implicarea in infiintarea ApR condus de Teodor Melescanu. Firma lui Costea, "Group Santonge Edition", a tiparit afise electorale in valoare de aproximativ 9 milioane de franci pentru PDSR, precum si albumul foto "Eterna si Fascinanta Romanie". Dupa izbucnirea scandalului inaintea alegerilor din 2000, partea franceza a decis constituirea unei comisii rogatorii de ancheta, care urma sa investigheze pe langa editarea albumului si alte afaceri derulate, inainte de 1996, prin Bancorex: tranzactii cu petrol si produse agricole, transferuri ilicite de capital din Romania in Franta, deturnari de fonduri, toate puse la punct de intermediari romani prin firmele si fundatiile constituite pe teritoriul francez de Adrian Costea. Acesta beneficia, de altfel, de un pasaport diplomatic romanesc eliberat in 1996, la cererea sefului statului, Ion Iliescu, de Ministerul de Externe, in baza unei aprobari semnate de Teodor Melescanu. In scandal a fost implicat si procurorul Ovidiu Budusan, care primise ordin sa rezolve rapid dosarul "Eterna si fascinanta Romanie". Pentru nerespectarea regimului documentelor, el a fost eliberat din functia de sef al Sectiei Anticoruptie din cadrul Parchetului CSJ si a facut o spectaculoasa cerere de azil politic in Franta. Singura castigata de pe urma afacerii Costea este "coperta" albumului, o tanara aperista, care ulterior s-a stabilit in Franta, mai aproape de Costea.