x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase lămureşte pe blogul său cum stă treaba cu “datul afară de la Universitate”

Adrian Năstase lămureşte pe blogul său cum stă treaba cu “datul afară de la Universitate”

de Popa Eliza    |    09 Iun 2013   •   15:57
Adrian Năstase lămureşte pe blogul său cum stă treaba cu “datul afară de la Universitate”

Într-o postare pe blogul personal, fostul premier Adrian Năstase aduce elemente lămuritoare în privinţa informaţiilor despre relaţia sa contractuală cu Universitatea Bucureşti. Zilele trecute, un articol publicat în cotidianul Gândul şi intitulat “Adrian Năstase, dat afară de la Universitatea Bucureşti pentru că a fost condamnat definitiv pentru corupţie”, a fost preluat ulterior de mai multe mijloace de informare în masă. “In articol, autorul foloseşte o tehnică murdară - aceea a preluării trunchiate şi a interpretării incorecte a răspunsului Universităţii Bucureşti”, notează Năstase pe blogul său.

“La solicitarea gandul.info, Universitatea Bucureşti a confirmat că Adrian Năstase A FOST DAT AFARA DE LA FACULTATEA DE DREPT. Universitatea a precizat că un condamnat definitiv NU POATE FI PROFESOR UNIVERSITAR”…Cu toate acestea, Adrian Năstase încă se prezintă cu titlul de profesor universitar”, scria autorul articolului.

“În realitate, conform art.56(1), litera f) din Codul Muncii”, explică Adrian Năstase, “contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, DE LA DATA RAMANERII DEFINITIVE A HOTARARII JUDECATOREŞTI”.

“Ca urmare a acestei prevederi, în mod legal, Universitatea a constatat, la 20 iunie, ANUL TRECUT, încetarea DE DREPT a contractului dintre mine şi Universitate. Dacă aş fi fost angajat ca marinar la Universitate, soluţia legală, în caz de condamnare la închisoare, era aceeaşi. Dacă eram inginer la Aversa, soluţia, într-o astfel de situaţie, era aceeaşi. Oricum, esenţială era imposibilitatea FIZICA de participare la cursuri şi la activităţi didactice. Şi nu avea nicio relevanţă pentru aplicarea art. 56 (încetarea de drept a contractului de muncă) tipul de infracţiune (corupţie, viol în grup, genocid) ci faptul că era vorba de o pedeapsă PRIVATIVA DE LIBERTATE”, explică fostul premier în postarea sa. El adaugă că titlul de profesor universitar nu era pus în discuţie. “Atunci când voi dori şi dacă voi dori, voi putea participa la un concurs pentru ocuparea unui post de profesor la o facultate de Drept, la oricare universitate”, mai scrie acesta, precizând că, din păcate, numeroase ziare şi televiziuni au preluat minciunile”.

“Oricum, mi se pare important faptul că Universitatea Bucureşti, în condiţiile date, a difuzat, ASTAZI, o serie de precizări pentru a clarifica faptele şi a corecta afirmaţiile din articol: ‚Precizări cu privire la încetarea colaborării domnului Adrian Năstase cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti

Ca urmare a interesului manifestat faţă de încetarea colaborării domnului Adrian Năstase cu Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti ţine să facă următoarele precizări:

Conform Codului Muncii din România, contractul individual de muncă încetează de drept în urma condamnării angajatului, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, la executarea unei pedepse privative de libertate.

Încetarea de drept a unui contract nu este sinonimă cu rezilierea contractului. Spre deosebire de încetarea de drept, care se produce prin efectul legii, rezilierea reprezintă desfiinţarea unui contract cu executare succesivă la cererea unei părţi.

Având în vedere dispoziţiile imperative care guvernează legislaţia muncii, Universitatea din Bucureşti, în calitatea sa de instituţie publică, nu putea să ignore dispoziţiile cuprinse în actul normativ mai sus menţionat. În consecin?ă, Universitatea din Bucure?ti a aplicat prevederile art. 56, alin. 1, litera f, imediat ce hotărârea judecătorească a rămas definitivă ?i irevocabilă.

Însă, subliniem că art. 56, alin. 1, litera f, din Codul Muncii îşi produce efectele în condiţiile precizate, indiferent de calitatea profesională a angajatului în cauză.

Totodată, ?inem să precizăm că încetarea raportului de muncă nu implică şi retragerea titlului didactic de profesor universitar.” (vezi textul pe http://www.media.unibuc.ro)”, încheie Năstase postarea sa.


×
Subiecte în articol: adrian nastase