x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase şi-a recuperat apartamentul şi contul bancar

Adrian Năstase şi-a recuperat apartamentul şi contul bancar

de Ion Alexandru    |    22 Dec 2015   •   15:50
Adrian Năstase şi-a recuperat apartamentul şi contul bancar
Sursa foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Fostul premier Adrian Năstase a reuşit, săptămâna trecută, să ridice sechestrele puse de DNA pe locuinţa din strada Zambaccian şi pe contul bancar deschis la BCR, la aproape opt ani de la instituirea acestora şi la aproape trei ani de la achitarea prejudiciului.

Cei care s-au opus ridicării sechestrelor au fost funcţionarii Administraţiei Finanţelor Publice Sector 1, care, de altfel, au susţinut că nu au calitate procesuală în acest dosar.

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv apelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice - Administraţia Financiară Sector 1 împotriva unei hotărâri a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în luna iulie, prin care a fost dispusă ridicarea sechestrului judiciar instituit de procurori pe apartamentul soţilor Adrian şi Dana Năstase, situat în strada Muzeul Zambaccian, dar şi de pe suma de 118.650 de dolari, pe care fostul premier îi avea depozitaţi la BCR, Sucursala Unirea.

Adrian Năstase, condamnat în dosarele „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”, a achitat, în 2013, la scurt timp după ce a fost eliberat prima oară din penitenciar, suma de 760.000 de euro, reţinută în sarcina sa ca parte a prejudiciului stabilit de procurori şi admis de Completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fiind condamnat ulterior în al doilea dosar, Năstase a cerit instanţei, pentru a doua oară, ridicarea acestor sechestre.

Una dintre case şi banii, sub sechestru în două dosare penale

Fostul premier a acţionat, în luna martie a acestui an, în judecată atât DNA, cât şi Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, cerând Tribunalului Bucureşti dispunerea ridicării celor două sechestre judiciare.

Este vorba, în primul rând, de sechestrul judiciar instituit asupra sumei de 118.650 de dolari, dispus de procurorul DNA în dosarul „Trofeul Calităţii”, prin Ordonanţa emisă în 7 octombrie 2008. Acest sechestru a fost menţinut, în două rânduri, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Mai întâi la fond, când Adrian Năstase a fost condamnat, în data de 30 ianuarie 2012, la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Atunci, judecătorii i-au obligat, în solidar, pe Adrian Năstase, Irina Jianu, SC A. Rond SRL, Mihail Vasile şi SC Eurografica SRL, la plata prejudiciului de 3.143.932 lei, dispunând, totodată, confiscarea de la Adrian Năstase a sumei de 38.217,2 lei, reprezentând dobânzi bancare provenite din contul de 118.650 dolari de la BCR.

A doua oară, sechestrul pe acest cont a fost menţinut la recurs, prin Decizia penală pronunţată de Completul de 5 judecători în acelaşi dosar, la data de 20 iunie 2012, când Năstase a fost condamnat la 2 ani cu executare.

Al doilea sechestru ridicat vizează apartamentul soţilor Dana şi Adrian Năstase, din strada Zambaccian, instituit de Parchet, în dosarul cu acelaşi nume, la data de 25 ianuarie 2010. Acest sechestru a fost menţinut, în data de 6 ianuarie 2014, când Adrian Năstase a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare, iar Dana Năstase la 3 ani cu suspendare.

1.842.303,72 lei este suma stabilită de judecătorii Completului de 5 pentru a fi confiscată de la soţii Năstase, în părţi egale.

Administraţia Financiară are calitate procesuală când are interes


La momentul deschiderii dosarului civil, la Tribunalul Bucureşti, pentru ridicarea sechestrelor, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 a învederat faptul că nu are calitate procesuală pasivă în acest dosar. Instanţa a respins, însă, excepţia invocată de Fisc.

După pronunţarea hotărârii pe fond, brusc Finanţele au descoperit că au calitate procesuală şi au formulat apel, în data de 9 iulie 2015, la trei zile după ce sechestrele au fost ridicate.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Secţiei a IV-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti, în data de 5 noiembrie 2015, şi s-a soluţionat într-un singur termen de judecată, care a fost luat în discuţie în data de 15 decembrie, când magistraţii au respins apelul Finanţelor ca nefondat. Sentinţa este definitivă.
 

×
Subiecte în articol: adrian nastase cont apartament cont bancar