x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aeroportul Otopeni a anulat 61 de curse şi Aeroportul Băneasa 13

Aeroportul Otopeni a anulat 61 de curse şi Aeroportul Băneasa 13

20 Apr 2010   •   00:00

Aeroportul Otopeni a anulat 61 de curse, marţi, până la ora 10.00, iar Aeroportul Băneasa ale 13, până la ora 11.00, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Aeroportului "Henri Coandă", Valentin Iordache.

Iordache a precizat că pe Aeroportul Otopeni erau programate, marţi, 226 de curse tur - retur, iar pe Aeroportul Băneasa 74.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Marin Anton, a anunţat, luni seară, că spaţiul aerian românesc s-a redeschis în totalitate, fiind operaţionale şi aeroporturile din Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Constanţa şi Tulcea.

Luni, la ora 15.00, au fost redeschise opt aeroporturi, respectiv cele din Otopeni, Băneasa, Craiova, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Satu Mare şi Baia Mare. Rămăseseră închise aeroporturile din Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Constanţa şi Tulcea.

Luni dimineaţă, la ora 9.00, au redevenit operaţionale aeroporturile din Timişoara şi Arad.

Două aeronave Blue Air şi Carpatair au efectuat, luni, două curse test, prima pe ruta pe ruta Bucureşti-Bacău-Suceava-Cluj-Napoca şi retur, iar cea de-a doua pe ruta Bucureşti-Timişoara şi retur, pentru a verifica gradul de poluare a atmosferei şi eventualele efecte asupra aeronavelor.

Directorul general al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian - Romatsa, Bogdan Donciu, a spus că spaţiul aerian românesc este curat.

Traficul aerian pe întreg teritoriul României a fost închis începând de sâmbătă, ora 18.00.

Aproape 100 de curse aeriene din şi spre România au fost anulate vineri, iar sâmbătă 270. Pentru duminică şi luni, două companii - Tarom şi Blue Air - au anulat 70, respectiv peste 30 de zboruri.

 

×
Subiecte în articol: redactie