x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Agora civică - Piata Universităţii, zonă liberă pentru proteste - respinsă de PDL

Agora civică - Piata Universităţii, zonă liberă pentru proteste - respinsă de PDL

de Iulia Barbu    |    30 Ian 2012   •   13:50
Agora civică - Piata Universităţii, zonă liberă pentru proteste - respinsă de PDL

Luni, consilierii generali din Primaria Capitalei au respins la limita proiectul privind conferirea statutului de agora civica – zona libera pentru proteste – Pietei Universitatii. Practic, proiectul a fost votat de 24 de consilieri. Hotararea a primit insa 3 abtineri si 23 de voturi impotriva. Pentru ca un proiect sa treaca prin consiliu sunt necesare 28 de voturi. O buna parte dintre consilieri a cerut amanarea acestuia pentru o sedinta urmatoare. Presedintele de sedinta a mentionat insa ca o astfel de decizie poate fi luata numai in prezenta initiatorului proiectului, si anume Asociatia Pro Democratia.

In privinta agorei de la Universitate, opiniile au fost impartite exact in doua: pe de o parte, membrii USL care au dorit aprobarea acestei hotarari, iar, de partea cealalta, consilierii PDL, care au cerut ca aceasta hotarare sa nu fie aprobata. Mai bine de doua ore, consilierii generali s-au certat ca la usa cortului. Daca la inceputul dezbate­rilor consilierii puterii au cerut ca aceasta agora civica sa fie amplasata in alt loc decat in piata Universitatii, la sfarsitul declaratiilor, lucrurile nu au mai aratat la fel. De altfel, unii dintre ei au motivat ca amplasarea acestei agora in centrul Capitalei contravine Legii 60 a adunarilor publice, lege care precizeaza ca un astfel de spatiu nu trebuie sa se gaseasca in apropierea intrarii la metrou sau a unui spital.

Printre declaratiile PDL-istilor au existat insa si formulari de genul: 'Prin aprobarea acestui proiect, Bucurestiul pica in derizoriu. Nu uitati ca libertatea absoluta nu exista nici macar in democratie!'. Mai mult, un reprezentant al PDL a spus ca, daca oamenii de la Universitate vor un loc de proteste liber, ar trebui sa vina si sa isi sustina punctul de vedere in Consiliul General al Municipiului Bucuresti. La auzul acestei invitatii, o voce din sala a strigat: 'Daca vrei sa iti iei o caramida in cap, te invit sa mergi la Universitate'. Imediat, o consiliera a PSD a replicat ca a fost in piata si ca nu a fost primita cu ostilitate. Mai mult, Costel Nedelcu, consilier PSD, a adaugat: 'Am aici o solicitare din partea protestatarilor, oameni care si-au exprimat dorinta de a avea un spatiu unde dreptul democratic sa nu fie ingradit de nici un fel.

Daca nu sunteti de acord cu aceasta hotarare, inseamna ca doar mimati democratia!'. Consilierii opozitiei nu au acceptat de altfel propunerea de acordare a statutului de agora civica Parcului Izvor sau Tineretului. Acestia au motivat ca Piata Universitatii si-a castigat statutul de-a lungul istoriei. De altfel, consilierii USL au tinut sa le rea­minteasca membrilor PDL ca insusi presedintele Traian Basescu le promitea romanilor, in urma cu cativa ani, sa se intalneasca perio­dic la Universitate.

De cealalta parte, reprezentantii puterii in Consiliul General au replicat: 'Daca voi ati fi acum la putere, v-ar placea sa aveti o agora unde lumea sa va huiduiasca? Si apoi, cand va fi cald, cine va mai sta in agora? Daca vin galeriile sau partidele extremiste?'.
Grupul PDL din Primaria Capitalei a avut parte ieri si de o demisie. Revolutionarul Dumitru Dinca a anuntat ca isi da demisia din PDL si ca va fi consilier independent.

Dinca a declarat in sedinta de consiliu ca cea mai mare nenorocire a Romaniei nu este neaparat Guvernul Boc, ci nenorocirea are un nume – Traian Basescu. Dinca a mai spus ca, in ultima sedinta a PDL, premierul Boc a declarat ca oricati revolutionari ar iesi in strada, el nu cedeaza. Consilierul a adaugat ca tocmai aceasta declaratie l-a determinat sa plece din PDL.

×