Strategul infrastructurii, specialist în gândacul de Colorado
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, le-a cerut de curând angajaţilor să doneze bani pentru refacerea căilor ferate. Fiecare cât consideră, spunea ministrul. Ulterior, un comunicat de presă arăta că aceasta a fost dorinţa bugetarilor, care chiar şi văduviţi cu 25% din salariu s-au gândit să dea din preaplinul lor pentru binele infrastructurii româneşti! Astfel că, potrivit comunicatului, Berceanu nu a făcut decât să răspundă dorinţelor celor din subordine. Cum a ajuns Ministerul Transporturilor, minister ce s-a bucurat de-a lungul anilor de cele mai generoase bugete de la stat, să cerşească bani pentru refacerea infrastructurii? Simplu! A cheltuit toţi banii pe autostrăzile României, autostrăzi care îngenunchează până şi Germania la capitolul infrastructură. Numai în ultimii cinci ani, conducerea Ministerului Transporturilor a investit "cu cap" 13 miliarde de euro în infrastructura ţării! Rezultatul? Două porţiuni (mici) de autostrăzi, şi acelea uşor neterminate, câteva proiecte şi licitaţii anulate. Dincolo de banii investiţi "inteligent", ministrul s-a înconjurat de specialişti plătiţi regeşte pentru "marile reuşite".
Marii specialişti se recomandă prin lucrările ce au fost puse pe butuci numai în ultima perioadă: anularea concesiunii pentru tronsonul Comarnic - Braşov, finalizarea peste alţi zece ani a tronsonului Cernavodă Constanţa sau lucrările "intense" pe Autostrada Bucureşti Ploieşti. Tot marii specialiştii se recomandă şi prin studiile pe care le-au finalizat. Pe aceiaşi mari specialişti îi recomandă şi ultimul loc ocupat de infrastructura ţării noastre în Uniunea Europeană, dar şi preţurile exorbitante, de până la cinci ori mai mari decât media europeană pentru un kilometru de autostradă! Jurnalul Naţional a intrat în posesia unor documente ale Serviciului de Resurse Umane al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), potrivit cărora proiectele de infrastructură sunt "gândite" de ingineri agronomi! Şefi de servicii sau direcţii, departe de vreo specializare în construcţii, au fost puşi în funcţii cu răspundere. Mai toţi sunt absolvenţi ai Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.
Adrian Ionescu, director general al CNADNR şi coordonator proiecte autostrăzi, numit la dorinţa lui Berceanu, îşi merită cu prisosinţă funcţia! Despre realizările acestui director vorbesc atât proiectele pe care le-a realizat, dar mai ales lucrarea de licenţă pe care a prezentat-o în 2002. Excepţionala lucrare privind bineînţeles construcţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale se numeşte "Combaterea gândacului de Colorado la cultura de cartof". Iar, de curând, acelaşi director specializat în studii aprofundate de infrastructură s-a îngrijit de întocmirea documentaţiei de licitaţie pentru tronsonul de autostradă Deva - Orăştie, proiect ce ar trebui realizat pe bani europeni. De altfel, nu cu mult timp în urmă au avut loc discuţii nenumărate despre lipsa acută a inginerilor de drumuri şi poduri. Ca dovadă a grijii pentru bunul mers al infrastructurii româneşti, specialiştii angajaţi de CNADNR au studii agronomice!
Alături de Adrian Ionescu se mai găsesc alţi colegi agronomi, aflaţi în funcţii-cheie ale companiei. Un alt inginer agronom, Pintea Florin, absolvent al aceleiaşi Universităţi de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti se ocupă de realizarea documentaţiilor caietelor de sarcini şi organizarea diverselor licitaţii pentru autostrăzile ce s-au dovedit până în acest moment uşor imaginare. Popa Cornelia Alinuţa administrează cu succes Direcţia Siguranţa Circulaţiei, Serviciul Autorizaţii pentru Acces la Drumuri Naţionale şi Autostrăzi. Inginer agronom la bază, absolventă a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti şi a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Popa Cornelia Alinuţa manageriază un alt sector la care România ocupă de această dată un loc fruntaş - numărul mare de accidente de pe drumurile naţionale. La acest capitol, ţara noastră se află din nefericire pe locul trei în Europa! Mai departe, tot un inginer agronom Dinu Luiza este şeful proiectului Autostrăzii Nădlac - Timişoara. Dacă inginerii agronomi administrează autostrăzi şi întocmesc caiete de sarcini, de ce nu ar administra şi domeniul IT al CNADNR. Anghel Gheorghe, directorul Direcţiei Administrative şi IT, este cel care se ocupă şi de achiziţiile din domeniu ale companiei, absolvent al aceleiaşi universităţi agronomice. Autostrada Bucureşti - Ploieşti este vegheată de expertul rachetist - Ene Petru. Comicul de situaţie face ca tocmai pe tronsonul pe care îl administrează Ene, constructorul Pizzarotti? Tirena Scavi să fie exasperat de-a dreptul de "muniţia" găsită în calea autostrăzii. Angajarea în 1998 unui absolvent al Academiei Tehnice Militare, Facultatea de Armament, Rachete, Muniţii şi Geniu care se ocupă tocmai de tronsonul autostrăzii spre Ploieşti nu i-a ferit pe constructori de surprizele unui teren minat! Cu o armată de agronomi, Ministerul Transporturilor doreşte astfel să facă performanţă, cu preţuri mari şi promisiuni şi mai mari.
Citește pe Antena3.ro