x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alarmant! Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 47

Alarmant! Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 47

28 Ian 2019   •   19:14
Alarmant! Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 47

UPDATE Încă patru persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 47, a informat, luni, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Ultimele patru cazuri au fost confirmate cu virus gripal A. Cele patru persoane nu erau vaccinate antigripal şi aveau condiţii medicale preexistente.

Potrivit INSP, este vorba despre două femei din judeţul Timiş - una în vârstă de 48 de ani şi alta de 64 de ani, o femeie în vârstă de 47 de ani din judeţul Constanta şi un băieţel în vârstă de 11 luni din judeţul Timiş.

INSP a mai anunţat luni decesul a patru persoane din cauza gripei. AGERPRES

 

Alte patru persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 43, a informat luni Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

Ultimele patru cazuri au fost confirmate cu virus gripal A.

Trei dintre oamenii decedaţi aveau condiţii medicale preexistente şi erau nevaccinaţi antigripal. Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, este vorba despre o femeie de 87 de ani din judeţul Iaşi, un bărbat de 49 de ani din judeţul Brăila şi de un bărbat de 93 de ani din Bucureşti.

Al patrulea deces este al unui bărbat de 40 de ani, din judeţul Giurgiu, fără condiţii medicale preexistente cunoscute şi cu antecedente vaccinale necunoscute (neasigurat). AGERPRES

×
Subiecte în articol: gripă morti