x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alegeri parlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis MAE propunerile privind localitățile din străinătate unde să se înființeze secții de votare

Alegeri parlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis MAE propunerile privind localitățile din străinătate unde să se înființeze secții de votare

25 Sep 2020   •   17:47
Alegeri parlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis MAE propunerile privind localitățile din străinătate unde să se înființeze secții de votare
Sursa foto: Victor Stroe

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis, vineri, Ministerului Afacerilor Externe propunerile privind localitățile din străinătate în care să se înființeze secții de votare pentru alegerile parlamentare din acest an și numărul acestora, potrivit unui comunicat de presă.

Legea nr. 208/2015 prevede la art. 23 alin. (1) - (4) că în statele unde îşi au sediile misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României se organizează, de regulă, în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare, dacă acestea funcţionează în sedii diferite şi institutelor culturale, una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care votează în străinătate.

Cu acordul autorităţilor din ţara respectivă pot fi organizate secţii de votare şi în alte locuri decât cele prevăzute.

De asemenea, pot fi organizate, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă, secţii de votare pentru localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători, iar Autoritatea Electorală Permanentă comunică cel mai târziu la data de 25 septembrie 2020 Ministerului Afacerilor Externe localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate aceste secţii de votare, precum şi numărul acestora.

AEP precizează că, până la data de 21 septembrie 2020, când a expirat termenul de înregistrare pe portalul www.votstrainatate.ro cu opţiunea pentru votul la secţia de votare, s-au înscris 3.939 de alegători români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, cu această opţiune.

Potrivit AEP, în Belgia s-au înregistrat 165 de cereri de înfiinţare de secţii de votare, în Franţa - 166 cereri, în Germania - 343 de cereri, în Italia - 246 cereri, în Olanda - 246 cereri, în Marea Britanie - 646 cereri, în Moldova - 193 cereri şi în Spania - 314.

×
Subiecte în articol: alegeri parlamentare diaspora