Fructe congelate importate din România, Polonia şi Bulgaria au fost retrase de la comercializare în Italia, după ce în aceste loturi s-a descoperit prezenţa virusului hepatitei A, potrivit informaţiilor introduse luni în Sistemul European Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (RASFF).
Alerta a fost introdusă în RASFF la 30 mai de autorităţile sanitare din Italia şi, conform unor informaţii actualizate postate luni, fructele congelate vândute în amestec în Italia şi care utilizau material brut importat din România, Polonia şi Bulgaria au fost retrase de la comercializare. Măsura a fost luată de autorităţile din Italia după depistarea virusului hepatic în amestecul de fructe, în urma unor controale efectuate pe piaţă.
Mănăstireanu: Unitatea care a furnizat afine de pădure corespunde normelor sanitar veterinare
Unitatea din România care a furnizat afine de pădure unui beneficiar italian corespunde tuturor normelor sanitar veterinare şi nu are niciun fel de probleme legate de alerta emisă de Italia pe mixul de fructe de pădure contaminat cu virusul hepatic A, a declarat, miercuri, pentru Agerpres,preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu.
"Italia a transmis o alertă în data de 31 mai către trei ţări, respectiv către Bulgaria, Polonia şi România, pentru un mix de fructe de pădure contaminat cu virusul hepatic A. România a furnizat doar afine congelate din flora spontană, circa 1,980 de kilograme, pe care le-a distribuit unui beneficiar din Italia la 14 septembrie 2012. Unitatea care a furnizat afinele congelate a fost controlată de inspectorii veterinari şi nu a avut niciodată probleme. Aceasta corespunde tuturor normelor sanitare veterinare şi cerinţelor europene", a precizat Mănăstireanu.
Potrivit acestuia, pentru închiderea alertei trebuie analizate şi coroborate toate rezultatele verificărilor primite de la ţările implicate în această alertă, respectiv Bulgaria, Polonia şi România.
Hepatita de tip A este o boala infecţioasă care se transmite prin ingerarea de alimente şi apă contaminată, având o perioadă de incubaţie medie de 25 de zile.