x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A murit soția lui Alexandru Arșinel, la nici 9 luni de la decesul actorului

A murit soția lui Alexandru Arșinel, la nici 9 luni de la decesul actorului

de Redacția Jurnalul    |    10 Iun 2023   •   11:50
A murit soția lui Alexandru Arșinel, la nici 9 luni de la decesul actorului
Sursa foto: Facebook

A murit soția lui Alexandru Arșinel, Marilena, la nici 9 luni de la decesul actorului.

„Scumpa mea MAMA, ieri ți-ai luat rămas bun de la noi, de la această lume în care ai fost un ÎNGER și ai plecat într-o lume cu siguranță mai bună, fără suferință și fără durere. Sunt sigur că acolo SUS te așteaptă tata și împreună cu el veți redeveni familia de odinioară. Nu îmi iau la revedere de la tine deoarece vei exista în inima mea pentru totdeauna și undeva, cândva și cumva ne vom revedea și mă vei striga din nou Cristiane. TE IUBESC MAMA”, a scris fiul celor doi, Cristian.

Alexandru Arșinel a murit pe 29 septembrie anul trecut.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: alexandru arsinel sotie deces