x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi ambulanțe pentru transport pacienți în România

Noi ambulanțe pentru transport pacienți în România

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2023   •   22:30
Noi ambulanțe pentru transport pacienți în România

Peste 120 de ambulanțe noi, de tip A2, destinate serviciilor de ambulanță județene, au fost predate joi.

Ambulanţele vor fi folosite pentru transportul mai multor pacienţi pe targă și scaune, acestea fiind dotate cu truse de urgență de bază care includ oxigen și defibrilator semiautomat.

În primele luni ale acestui an, la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență s-a întrunit o comisie de specialiști care a urmărit revizuirea specificațiilor tehnice pentru ambulanțele care vor fi achiziționate, astfel încât dotarea acestora să fie în conformitate cu toate evoluțiile tehnicii și a tehnologiilor medicale actuale.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, desemnat ca unitate de achiziții centralizate pentru ambulanțe, a semnat la începutul acestui an un contract subsecvent pentru achiziția a 122 de ambulanțe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanță.

Această achiziție, din fonduri europene este parte a Programului Operațional Regional 2014-2020 – Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențe medicale – Regiunile Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru.

Valoarea unitară, conform contractului de furnizare (cu TVA) este de 233.971,95 lei, iar valoarea totală, conform contractului de furnizare(cu TVA) este de 28.544.577,31 lei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: ambulante pacienți