x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Amenzi de 300.000 lei după controale ale inspectorilor de mediu la firme de colectare a deșeurilor

Amenzi de 300.000 lei după controale ale inspectorilor de mediu la firme de colectare a deșeurilor

20 Oct 2022   •   17:35
Amenzi de 300.000 lei după controale ale inspectorilor de mediu la firme de colectare a deșeurilor
Sursa foto: Lucian Alecu

Amenzi de 300.000 de lei și peste 20 de tone de deșeuri confiscate. Acesta este bilanțul unei acțiuni desfălșurate joi de inspectorii de mediu la persoanele fizice și juridice care desfășoară activități de colectare a deșeurilor în localitatea Smârdioasa, județul Teleroman.

Joi, 12 echipe de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean al Jandarmeriei Teleorman și ai Brigăzii Speciale de Jandarmi București, au desfășurat, pe raza localităţii Smârdioasa, județul Teleorman, acțiuni inopinate de inspecție și control la firme și persoane fizice care desfășoară activități de colectare și valorificare a deșeuri sau a vehiculelor scoase din uz.

În urma verificărilor, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 300.000 lei, au fost înaintate 3 sesizări penale către organele în drept și au fost confiscate aproximativ 20 tone deșeuri feroase, neferoase și vehicule scoase din uz.

De asemenea, a fost efectuat un control și la primăria Smârdioasa, în timpul căruia Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au verificat zonele în care sunt abandonate în mod obişnuit deșeuri şi unde au loc frecvent incendieri și îngropări ale acestora.

Potrivit inspectorilor, chiar în momentul controlului, comisarii au constatat deşeuri arzând şi gunoaie parţial îngropate. În consecinţă, aceştia au înaintat o plângere penală ce vizeaza Primăria Smârdioasa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: amenzi controale colectare deșeuri