x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Amnesty Internaţional denunţă utilizarea excesivă a forţei la protestele din această iarnă, din Piaţa Universităţii

Amnesty Internaţional denunţă utilizarea excesivă a forţei la protestele din această iarnă, din Piaţa Universităţii

de Istvan Deak    |    26 Oct 2012   •   17:37
Amnesty Internaţional denunţă utilizarea excesivă a forţei la protestele din această iarnă, din Piaţa Universităţii
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Organizaţia de apărare a drepturilor omului Amnesty International (AI) a denunţat, într-un raport detaliat, cu prezentare de cazuri concrete, "utilizarea excesivă a forţei”, de către forţele de intervenţie împotriva unor manifestanţi paşnici în mai multe ţări ale UE, inclusiv România.

Raportul face referire la protestele faţă de măsurile de austeritate din mai multe ţări ale UE, subliniind că nu au existat sancţiuni împotriva forţelor de ordine vinovate. România este menţionată cu protestele care au marcat iarna lui 2012, având ca punct fierbinte Piaţa Universităţii din Bucureşti.

Exces de zel
"Persoane care manifestează paşnic împotriva unor măsuri de austeritate adoptate în ţări din Uniunea Europeană (UE) au fost lovite, bătute cu picioarele, împroşcate cu gaze lacrimogene şi rănite cu gloanţe de cauciuc, într-un context în care utilizarea forţei excesive de către poliţişti nu face obiectul niciunei anchete şi nu este sancţionată", a anunţat organizaţia într-un comunicat. Organizaţia neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului a criticat nu doar "utilizarea forţei împotriva unor manifestanţi şi jurnalişti”, ci şi "arestări arbitrare şi blocarea accesului la asistenţă medicală”. Ea a solicitat, totodată, Guvernelor, să ancheteze aceste încălcări ale drepturilor omului şi să împiedice să se producă noi astfel de cazuri".

Referiri la România
"Mai multe demonstraţii au avut loc în Bucureşti, în ianuarie 2012, provocate de măsuri de austeritate şi de o propunere de reformă a sistemului de sănătate din România, dar acestea  au exprimat în cele din urmă nemulţumirea generală faţă de politicile guvernamentale. Chiar dacă demonstraţiile au fost în general paşnice, s-au înregistrat şi unele incidente violente. La 15 ianuarie, unii dintre protestatari au ridicat baricade şi le-au dat foc, au aruncat pietre şi bucăţi de asfalt în direcţia forţelor de ordine, care au răspuns la rândul lor cu lovituri de baston, tunuri cu apă şi gaze lacrimogene. În seara zilei de 19 ianuarie, mai multe episoade violente au fost înregistrate în Piaţa Universităţii, între forţele de poliţie şi demonstranţi, fiind folosite gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanţilor. Câteva zeci de persoane au fost reţinute, iar cinci protestatari au avut nevoie de asistenţă medicală”, se arată în raportul AI.

Abuzuri

Organizaţia menţionează faptul că au fost mai multe momente în care forţele de ordine au folosit forţa în exces asupra protestatarilor paşnici, care nu au opus nicio rezistenţă. "În înregistrările video de la faţa locului poate fi văzut un ofiţer de poliţie care loveşte un bărbat care zace la pământ şi care nu opune nicio rezistenţă. Aceleaşi înregistrări mai prezintă alţi doi ofiţeri de poliţie lovind un demonstrant, în timp ce acesta se afla la pământ, şi folosind un spray în direcţia feţei acestuia”, se mai arată în raport. Acesta arată că filiala de la Bucureşti a organizaţiei APADOR- Comitetul Helsinki, a documentat, într-un raport publicat la 12 aprilie, câteva cazuri de abuzuri la adresa unor persoane care au fost comise de poliţie în timpul demonstraţiilor de stradă. Raportul concluzionează că unele acţiuni ale organelor de menţinere a ordinii publice au fost arbitrare şi disproporţionate în comparaţie cu situaţia din teren.

Intervenţie
De altfel, în ianuarie 2012, Amnesty International cerea deja autorităţilor române să înceapă o anchetă promptă, independentă, completă şi eficientă în legătură cu acuzaţiile de folosire excesivă a forţei de către jadarmi în timpul dispersării participanţilor la protestele antiausteritate, antiguvernamentale şi antiprezidenţiale care aveau loc la Bucureşti.

Într-o scrisoare adresată ministrului român de Interne de la acea vreme, Constantin Traian Igaş, Inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Agelică Costel Gavrilă, şi procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, organizaţia şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la aceste acuzaţii şi le-a cerut autorităţilor să aducă în faţa justiţiei pe oricine s-a făcut responsabil de încălcarea drepturilor omului.

Potrivit unei declaraţii emise la 20 ianuarie de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, au fost înregistrate patru plângeri penale împotriva jandarmilor implicaţi în asigurarea ordinii publice în timpul demonstraţiilor.

Axa violenţelor: Bucureşti, Madrid, Atena

Amnesty International, care are sediul la Londra, citează o serie de exemple de la Bucureşti, Madrid sau Atena, sau pe cel al jurnalistului Manolis Kypreos, care şi-a pierdut auzul după ce a fost victima unei "grenade de incapacitare" (care serveşte la dezorientarea ţintei), în timp ce relata de la o manifestaţie, în iunie 2011. "Guvernele trebuie să reafirme şi să explice în mod clar că poliţiştii sunt autorizaţi să recurgă la forţă doar în cazuri de strictă necesitate", a subliniat Fotis Filippou, coordonatorul Campaniei pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Amnesty International. "Ei trebuie să adopte directive ferme cu privire la utilizarea unor dispozitive antirevoltă cu potenţial de a ucide, ca de exemplu gazul pe bază de piper şi gazul lacrimogen, tunurile cu apă şi gloanţele din cauciuc. Poliţia, care este în general braţul cel mai vizibil al statului, trebuie să reuşească să concilieze protecţia dreptului la libertatea de exprimare cu menţinerea ordinii publice", a insistat el.

×