x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AMR: Publicarea stenogramelor pune presiune pe justiţie

AMR: Publicarea stenogramelor pune presiune pe justiţie

de Violeta Fotache    |    21 Oct 2010   •   00:00

Alianţa pentru Statul de Drept face o dublă critică: pe de o parte consideră inacceptabilă intervenţia unor patroni de media în activitatea jurnalistică, iar pe de altă parte consideră ilegală dezvăluirea de către Parchet către media a discuţiilor telefonice purtate de nişte persoane particulare, fără legătură cu fapta penală.

Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor cer Consiliului Superior al Magistraturii( CSM) să iniţieze demersuri pentru modificarea legislaţiei, întrucât apariţia în mass-media a interceptărilor creează presiune asupra imparţialităţii justiţiei şi generează un climat de insecuritate.

"Asociaţiile profesionale ale magistraţilor constată cu îngrijorare că probe din dosare penale şi, în special, interceptări telefonice sau înregistrări ambientale apar în mass-media, creând presiune asupra imparţialităţii justiţiei şi un climat de insecuritate generală. Respectarea principiilor legalităţii şi imparţialităţii constituie o condiţie de bază a credibilităţii justiţiei", se arată într-un comunicat al celor două asociaţii, citat de Mediafax. Asociaţiile profesionale ale magistraţilor cer CSM "să dispună efectuarea unor verificări privind aceste situaţii devenite practică constantă şi, în măsura în care se stabileşte săvârşirea unor abateri disciplinare, să se învestească cu soluţionarea lor ori să dispună sesizarea organelor de urmărire penală". De asemenea, CSM-ului I se cere "să iniţieze demersuri pentru modificarea legislaţiei în sensul revizuirii normelor privind interceptarea convorbirilor telefonice, durata interceptărilor, proba autenticităţii înregistrărilor, securitatea acestora, explicarea conţinutului de mandat de securitate naţională, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO în materie, astfel încât prevederile constituţionale privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private să nu fie încălcate, iar pe de altă parte cetăţeanul să nu fie expus unei vulnerabilităţi perpetue faţă de organele statului".

Potrivit Mediafax, în opinia asociaţiilor, "în niciun caz informaţia de interes public nu se identifică cu o interceptare generalizată a convorbirilor telefonice şi nici imperativul de securitate naţională nu poate expune cetăţeanul sentimentului de frică şi insecuritate prin încălcarea garanţiilor constituţionale, insecuritatea individuală nefiind specifică expectanţei de securitate şi protecţie pe care le aşteaptă cetăţeanul de la stat. Statul are obligaţia de a pune în valoare valenţele umane şi nu distrugerea acestora sau strivirea demnităţii individuale".  "Integritatea morală şi profesională este o condiţie de bază a exercitării profesiei de magistrat, iar Consiliul Superior al Magistraturii este nu numai garantul independenţei magistraţilor, cât şi apărătorul bunei lor reputaţii care are repercusiuni directe asupra imaginii justiţiei", susţin cele două asociaţii ale magistraţilor. Consiliul Superior al Magistraturii încă nu a oferit un punct de vedere.


Alianţa pentru Statul de Drept cere atenţia Consiliului Europei
"Publicarea stenogramele pune în evidenţă intervenţia inacceptabilă a unor patroni de media în activitatea jurnalistică afectând libertatea de expresie şi dreptul publicului la informare corectă, ambele garantate de Constituţie", susţine Alianţa pentru Statul de Drept, într-un comunicat remis redacţiei Jurnalul Naţional. Pe de altă parte "dezvăluirea de către Parchet către media a discuţiilor telefonice purtate de nişte persoane particulare, fără legătură cu fapta penală, constituie o ilegalitate, aducând atingere dreptului la viată privată precum şi a dreptului la imagine a persoanei; astfel de interceptări se arhivează la sediul parchetului (art.91ind.1, alin4) urmând a distruse la soluţionarea definitivă a cauzei", se arată în comunicat.

Nu se folosesc drept pretext dosare penale în lucru ori la instanţă pentru ca, prin intermediul lor, să poată fi lovite, pe criterii de moralitate, şi alte persoane, susţine Alianţa. "A păstra înregistrarea, a face transcrierea a strecura în spaţiul public discuţiile care reliefează opiniile şi acţiunile politice (chiar imorale fiind) ale unor persoane este exemplul de manual de pervertire politică a instituţiilor statului. Aceste instrumente sunt folosite şi în alte cazuri, fiind afectat principiul libertăţilor constituţionale, indiferent de subiecţii la care se face referire, prin utilizarea abuzivă a pârghiilor de putere.", atenţionează Alianţa formată din Centrul de Resurse Juridice, Agenţia de Monitorizare a Presei, Asociaţia Pro Democraţia şi Transparency International România.

Alianţa pentru Statul de Drept atrage atenţia parlamentarilor şi factorilor de decizie în aprobarea Strategiei naţionale de securitate că publicarea stenogramelor nu poate fi invocată ca argument care să justifice, nici chiar acum, menţinerea campaniilor media ca vulnerabilitate la adresa siguranţei naţionale, fapt ce constituie deja o plângere adresată Comisiei de petiţii a Parlamentului European. "O ironie a situaţiei este aceea că, chiar prin sprijinul presei, Strategia de securitate naţională ar putea să treacă acum de Parlament, deşi părea blocată.", menţionează Alianţa.


Un câine de pază al democraţiei, autentic, nu poate fi astăzi lup şi mâine pechinez, în funcţie de circumstanţe.
"Codul de procedură penală este strict, nu are nuanţe, nu are a bucura opinia publică, nu dă sentinţe morale, ci are rolul de a asigura cadrul de înfăptuire a justiţiei în condiţii de constituţionalitate şi de legalitate.

În schimb controlul de moralitate ar trebui să fie făcut constant de către organizaţiile civice, asociaţii ale juriştilor şi asociaţiile profesionale de jurnalişti, indiferent de care trust media este vorba şi indiferent de partidul de guvernamânt. Pentru că un câine de pază autentic nu poate fi astăzi lup şi mâine pechinez, în funcţie de circumstanţe. Este inadmisibilă şi pasivitatea organelor statului care trebuie să reacţioneze la modul de instrumentare al instrucţiei penale, pentru apărarea ordinii constituţionale şi îndeplinirea funcţiilor lor, indiferent de circumstanţele politice. Consiliul Superior al Magistraturii ar fi avut ocazia să se autosesizeze cu privire modul în care unii magistraţi care ar fi trebuit să asigure respectarea prevederilor codului de procedură penală au acţionat, ignorând subiectul pe ordinea a şedinţei de astăzi. Nici Parchetul General nu se simte vizat de deschiderea unei investigaţii în baza următorului în baza prevederilor legale  existente în raport cu aceste fapte. Constatăm că România se află în delicata poziţie de a nu mai respecta criteriile politice de la Copenhaga, constatare bazată pe probele produse chiar de către autorităţile statului şi de inacţiunea instituţiilor care au fost create cu rolul de garant.Solicităm Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei să ia în analiză acest studiu de caz şi să emită un punct de vedere din perspectiva convenţiilor Consiliului, referitor la cenzura presei, proiectul Strategiei naţionale de securitate şi cu privire la funcţionarea instituţiilor judiciare din România.

×
Subiecte în articol: observator