x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANCOM ia măsuri împotriva fraudelor comise prin apelurile efectuate în numele unor instituții publice, bănci sau companii de stat

ANCOM ia măsuri împotriva fraudelor comise prin apelurile efectuate în numele unor instituții publice, bănci sau companii de stat

de Redacția Jurnalul    |    04 Iun 2025   •   21:45
ANCOM ia măsuri împotriva fraudelor comise prin apelurile efectuate în numele unor instituții publice, bănci sau companii de stat

De la 7 iulie, telefoanele nu vor mai afișa numere românești false pentru apelurile din străinătate.

ANCOM ia măsuri drastice împotriva escrocilor care sună românii pretinzând că sunt de la bănci sau instituții publice. Autoritatea a decis blocarea apelurilor care falsifică numărul afișat pe telefon - o practică numită „CLI Spoofing".

Măsura intră în vigoare pe 7 iulie și vizează apelurile din străinătate care afișează în mod fals numere românești. Escrocii folosesc această tehnică pentru a părea că sună de la instituții oficiale, iar utilizatorii cred că vorbesc cu reprezentanți ai băncilor sau companiilor de stat.

ANCOM a consultat furnizorii de comunicații și Poliția Română pentru a găsi cea mai bună soluție tehnică. Autoritatea a emis decizii prin care obligă operatorii să blocheze apelurile suspecte care nu respectă structura numerelor românești sau care folosesc codul de țară +40 în mod incorect.

Totuși, ANCOM avertizează că măsurile tehnice nu pot elimina complet fraudele. Utilizatorii trebuie să rămână prudenți: să verifice identitatea apelantului, să nu dea date personale prin telefon și să raporteze situațiile suspecte la autorități.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ANCOM apeluri false