x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Angajaţii din penitenciare vor picheta sediul Ministerului Justiţiei

Angajaţii din penitenciare vor picheta sediul Ministerului Justiţiei

15 Iul 2009   •   00:00

Peste 1.000 de salariaţi din sistemul penitenciar vor picheta, astăzi, între orele 11.00 şi 13.00, sediul Ministerului Justiţiei. Oamenii sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de neplata orelor suplimentare.



Gardienii ameninţă că vor intra în grevă generală de la începutul săptămânii viitoare dacă Guvernul nu le va respecta revendicările, scrie antena3.ro. Administraţia Naţională a Penitenciarelor susţine că Acordul Colectiv, una din revendicările principale la declanşarea conflictului de muncă, a fost semnat în 26 iunie, astfel că protestul de miercuri nu ar avea fundament obiectiv.

Ministerul Justiţiei a anunţat o conferinţă de presă la ora 11.00, în care vor fi discutate problemele ridicate de sindicaliştii din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

×
Subiecte în articol: observator