x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANPC: Bacterii coliforme și streptococi fecali în cuburi de gheață la fast food-uri

ANPC: Bacterii coliforme și streptococi fecali în cuburi de gheață la fast food-uri

de Redacția Jurnalul    |    25 Feb 2025   •   14:45
ANPC: Bacterii coliforme și streptococi fecali în cuburi de gheață la fast food-uri

Bacterii coliforme și streptococi fecali în cuburi de gheață au fost descoperite în urma analizelor de laborator în cuburile de gheață folosite pentru băuturile răcoritoare dintr-un fast-food, a anunțat marți ANPC.

Potrivit unui comunicat al ANPC, probele de gheață au fost prelevate în 18 februarie, iar luni, 24 februarie 2025, Laboratorul ICA a emis un raport.

Astfel, s-a detectat prezența enterococilor intestinali (valoare determinată 2,3 x 102 ufc/100ml), valoare ce depășește limita acceptată, dar și a bacteriilor coliforme, considerate parametru indicator, (2,7 x 102 ufc/100ml, în condițiile în care valoarea admisă este de 0 ufc/100ml).

„Contaminarea cu bacterii precum enterococii intestinali și coliformii poate pune în pericol sănătatea consumatorilor, iar utilizarea gheții contaminate în băuturi răcoritoare poate avea consecințe grave. În acest context, operatorul economic Premier Restaurants SRL a fost sancționat conform articolului 7c, prima liniuță, cu o amendă de 30.000 lei și i-a fost dispusă măsura opririi temporare a utilizării aparatului de gheață până la remedierea deficiențelor constatate”, arată ANPC.

În plus, ANPC arată că există suspiciunea că aceste microorganisme ar putea fi prezente și la aparatele de producere a gheții din unitățile operatorului economic.

„S-a propus emiterea unui Ordin al Președintelui ANPC pentru oprirea temporară a utilizării aparatelor de gheață la nivel național, până la obținerea unor rapoarte de încercări ulterioare care să confirme că gheața utilizată este sigură pentru consumul uman”, transmite ANPC.

Ca urmare, au fost prelevate noi eșantioane de gheață din unități de alimentație publică.

„Scopul principal al prelevării acestor eșantioane este realizarea analizelor microbiologice pentru a verifica prezența microorganismelor periculoase, precum bacterii coliforme, enterococi și Escherichia coli. Eșantioanele au fost prelevate de către un reprezentant ICA”, potrivit ANPC.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: ANPC bacterii gheata