x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca

Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca

de Mediafax    |    15 Feb 2012   •   13:35
Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca

Sorin Apostu, arestat pentru fapte de coruptie, a demisionat din functia de primar al municipiului Cluj-Napoca. Informatia a fost data publicitatii de Tiberiu Ban, unul dintre aparatorii lui Apostu, care a precizat ca demisia a fost inregistrata astazi, la Registratura Primariei.

"Decizia ii apartine domnului primar, a fost o decizie luata mai de mult, dar inregistrata doar astazi (miercuri - n.r.). Unul din motive ar fi ca, de mai multe ori, instanta a spus, la mentinerea arestului, ca in calitate de primar Apostu ar putea savarsi si alte infractiuni si sa influenteze martori. Acum se pune capat acestor speculatii", a spus Ban, potrivit Mediafax.

Sorin Apostu si omul de afaceri Calin Stoia au fost arestati preventiv, in noaptea de 10 spre 11 noiembrie 2011, de Curtea de Apel Cluj. Cei doi au facut recurs la masura arestarii preventive, insa instanta suprema le-a respins solicitarile. De asemenea, Sorin Apostu a cerut sa fie eliberat sub control judiciar, dar instanta suprema i-a respins solicitarea.

Ca urmare a arestarii, Apostu a fost suspendat din functia de primar al municipiului Cluj-Napoca, pe care o ocupa din 2009.

Potrivit DNA, Sorin Apostu a fost trimis in judecata, in stare de arest, pentru luare de mita in forma continuata, complicitate la spalare de bani in forma continuata, complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, trafic de influenta in forma continuata, instigare la spalare de bani in forma continuata, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata si primire de foloase necuvenite.

Omul de afaceri Calin Stoia, administrator al SC Compania de Salubrizare Brantner Veres S.A, a fost trimis in judecata, in stare de arest, pentru dare de mita in forma continuata, participatie improprie la spalare de bani in forma continuata si participatie improprie la fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata.

Sorin Apostu si Calin Stoia au fost mutati, la sfarsitul lunii ianuarie, din Penitenciarul Gherla la Spitalul Penitenciar Dej, avocatii celor doi sustinand ca starea de sanatate a acestora s-a inrautatit "din cauza conditiilor inumane de detentie".

×