x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aproape 80 de tone de deşeuri din plastic, cauciucuri, textile şi haine uzate, oprite la intrarea în țară

Aproape 80 de tone de deşeuri din plastic, cauciucuri, textile şi haine uzate, oprite la intrarea în țară

30 Oct 2022   •   12:20
Aproape 80 de tone de deşeuri din plastic, cauciucuri, textile şi haine uzate, oprite la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră și inspectorii de mediu nu au permis intrarea în ţară a unor automarfare, încărcate cu 78.550 de kilograme deșeuri, întrucât șoferii nu au putut prezenta documente complete, necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Deșeurile erau expediate din Italia și Germania, fiind destinate unor societăți comerciale din țara noastră.

Sâmbătă, 29 octombrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul, la intrarea în ţară, pentru trei mijloace de transport, încărcate cu 56.210 de kilograme deșeuri.

Cele trei automarfare erau conduse de către cetățeni români, două dintre acestea fiind încărcate cu deșeuri constând în textile și haine uzate, în cantitate totală de 33.310 kg, iar celălălt era încărcat cu deșeuri din plastic și cauciuc, în cantitate de 22.900 de kg.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestor transporturi, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu, stabilind faptul că cei trei șoferi nu dețin documente complete, necesare importului de deșeuri.

Un caz similar a fost constatat și în seara de 28 octombrie, când, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Borș II alături de reprezentanți ai Comisariatului Județean Bihor, au efectuat controlul asupra unui automarfar, condus de către un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor prezentate, 22.340 de kg deșeuri din plastic și cauciuc. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că documentele de transport sunt incomplete.

În toate cele patru cazuri, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României mijloacelor de transport sus-menționate, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: deşeuri