"Astăzi o să distribuim, din partea Rompetrol, donaţia care ne-a fost dată (180.000 de dolari), echipamentele pentru elicoptere, iar din partea Diamedix a sumei care a fost redirecţionată din impozit. Vor fi fi distribuite pe aproximativ de 25 de maşini de terapie intensivă mobilă. 25 de echipaje din ţară vor primi aceste echipamente. Pe elicoptere o să avem, la 10 elicoptere în acest moment şi un avion, unde vor fi distribuite aceste echipamente. Ce înseamnă acest lucru? Maşinile de terapie intensivă sunt maşini care se deplasează la cazuri pe care le bănuim că sunt critice, sunt maşini care se deplasează cu medic de urgenţă şi care acordă o asistenţă de urgenţă unor pacienţi a căror viaţă este în pericol. Până acum lucrăm pe simptome, pe semne, pe ce vedem, tratăm simptomatic, dar nu avem date suficiente medicale ca să intrăm în profunzimea tratamentului sau să ştim mai mult despre pacienţi până ajungem la spital", a precizat Arafat la un eveniment dedicat acestei donaţii.
El a explicat eficienţa echipamentelor ce intră în dotarea echipelor medicale de intervenţie.
"Două aparate se vor adăuga la cele de pe elicoptere şi avion şi la autospeciale de terapie intensivă. Un ecograf portabil, foarte uşor de folosit şi care va permite medicilor să înţeleagă ce se întâmplă cu pacientul şi să ia decizii corecte pentru pacient. Prin acest aparat poţi să descoperi dacă bolnavul are sângerare intraabdominală, poţi să descoperi la o gravidă anumite probleme cu fătul, poţi să descoperi probleme chiar cu mama gravidă, poţi să descoperi diferite de leziuni, poţi să descoperi o tamponare cardiacă, adică undeva unde e o leziune, iar pacientul trebuie să ajungă neapărat într-un centru de chirurgie vasculară. Deci poţi descoperi mai multe lucruri care, până acum, medicii de maşinile SMURD le bănuiesc, pun un diagnostic prezumtiv, dar confirmarea urmează să fie la spital", a spus Arafat.
El a afirmat că aparatele de analiză dau date precise despre starea pacientului din punct de vedere al echilibrului, "toate aspectele în care pot fi luate decizii terapeutice foarte precoce, să nu se aştepte să se ajungă la spital".