O persoană a murit şi patru persoane au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs pe o stradă din municipiului Piteşti.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş au anunţat că mai multe autospeciale SMURD şi echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit la un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme.
Conform aceleiaşi surse, în autoturismele care au intrat în coliziune se aflau şase persoane, pentru două dintre ele fiind nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.
"Patru persoane au fost transportate la spital, una a decedat, iar o altă persoană a refuzat transportul la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului.
AGERPRES
Peste 8.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. În total, 200.000 de...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, consideră că ar putea fi introdus la un moment dat un „paşaport de vaccinare” împotriva coronavirusului, dar nu este cazul acum, anunță dpa.
Într-un...
Patru turiști aflați în Masivul Ciucaș s-au rătăcit și au solicitat ajutorul salvamontiștilor. Salvatorii au reușit să ajungă la ei și încearcă să-i ducă în siguranță la o bază...
Primăria Sectorului 4 din București anunță că luni încep lucrările la noua stație de metrou din zona Berceni. Traficul rutier va fi blocat pe o porțiune de 500 de metri, iar autoritățile locale îi îndeamnă...
Ministerul Educației a trimis tuturor inspectoratelor școlare din țară o solicitare privind desemnarea de persoane care să se ocupe de înregistrarea cadrelor didactice pe platforma pentru înscrierea la vaccinare....
Bolnavii cronici au întâmpinat mari probleme în programarea pentru vaccinarea anti-Covid. Inițial bolnavii cronici se puteau programa doar cu ajutorul mediciilor de familie. STS a modificat procedura de...
Ziariștii de la celebra publicație „The New York Times” au pus Maramureș și Bucovina pe lista destinațiilor de vacanță recomandate în timpul pandemiei. Principalul avantaj al regiunilor din nordul României...
Zeci de gălățeni protestează duminică în fața Primăriei, după ce impozitul pentru autoturisme s-a majorat cu 50%. Ei solicită revenirea la valoarea impozitului de anul trecut și îi cer primarului orașului s
Municipiul Alba Iulia și comunele Horea și Meteș intră în scenariul roșu, după ce incidența infectărilor cu virusul SARS CoV-2 a trecut de trei persoane infectate la mia de locuitori. Măsura intră în vigoare...
A cincea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 87.750 doze, ajunge luni în România pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Cele mai multe doze ajung în...
Nouă şoferi au fost prinşi drogaţi și trei beți la volan de poliţiştii Capitalei. Polițiștii au reținut 26 de permise și au dat, în două nopți, amenzi de peste 10.000 lei.
În nopțile de vineri spre...
Angajaţii MAI au verificat sâmbătă aproape 4.600 de operatori economici și aproximativ 90.000 de persoane. Au fost aplicate 5.337 de sancţiuni de peste 900.000 lei.
Peste 12.000 angajați ai Ministerului...
Oamenii care au fost vaccinați împotriva COVID-19 ar trebui să poată merge la restaurante și cinematografe mai devreme decât alții, a spus ministrul Afacerilor Externe al Germaniei, Heiko Maas.
Opinia ministrul...
În România au fost înregistrate 2.156 cazuri noi coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 57 de români au murit, arată, sâmbătă, raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS). La ATI sunt 1.076...
Polițiștii recomandă șoferilor care revin în București din stațiunile montane de pe Valea Prahovei folosirea unor rute alternative.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă...