x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arhiepiscopia Tomisului primeste pomelnice prin PayPal: ”Urmărim modelul Patriarhiei”

Arhiepiscopia Tomisului primeste pomelnice prin PayPal: ”Urmărim modelul Patriarhiei”

18 Oct 2021   •   15:40
Arhiepiscopia Tomisului primeste pomelnice prin PayPal: ”Urmărim modelul Patriarhiei”
Sursa foto: Hepta

Arhiepiscopia Tomisului a transmis enoriașilor,duminică, la miezul nopții printr-un mesaj publicat pe Facebook că primește pomelnice online, prin intermediul PayPal, publicând, totodată, și link-ul unde se poate dona online.

 

Teodosie spune că nu el a introdus pomelnice prin PayPal, ci a luat modelul de la Patriarhie

 

Arhiepiscopia Tomisului a reacţionat, luni, printr-un comunicat de presă, în legătură cu folosirea serviciului PayPal pentru donaţii sau pomelnice, după ce vestea a stârnit un val de ironii pe rețelele de socializareAdvertisement

“Decizia oferirii acestei posibilităţi a fost luată într-una din şedinţele Permanenţei Consiliului Eparhial Tomis şi nu din iniţiativa sau îndemnul personal al ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, aşa cum s-a relatat pe alocuri, în mod eronat.

Decizia a fost luată, cum s-a explicat deja, ca urmare a dorinţei exprese a credincioşilor care urmăresc slujbele online şi care ne-au solicitat să le oferim o soluţie tehnică pentru a putea dona sau trimite pomelnice”, se mai arată în comunicat. 

Sursa citată menţionează că “posibilitatea oferirii de donaţii sau pomelnice a fost implementată, de multă vreme, de către Patriarhia Română, fie în privinţa mijloacelor de presă pe care le deţine (Trinitas TV, Radio Trinitas), fie în privinţa Catedralei Naţionale, existând diverse soluţii tehnice în acest sens (donare în cont, serviciu SMS etc.)”.

Arhiepiscopia Tomisului menţionează că aceste donaţii vor fi folosite la postul de radio Dobrogea.  

“Urmând modelului Patriarhiei Române, Arhiepiscopia Tomisului a decis ca donaţiile rezultate din jertfa credincioşilor să fie folosite la funcţionarea postului de radio Dobrogea al Arhiepiscopiei Tomisului.

Prin urmare, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, nu are nicio implicare personală în această chestiune, afară de faptul că, aşa cum a declarat şi în emisiunea realizată la Radio Dobrogea, îi pomeneşte benevol şi cu dragoste pe toţi cei care îi cer acest lucru”, se mai arată în comunicat.   

 

×