x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Arhiepiscopul Calinic, declarație inedită: „Nu e sfârşitul regelui Mihai, e începutul”

Arhiepiscopul Calinic, declarație inedită: „Nu e sfârşitul regelui Mihai, e începutul”

06 Dec 2017   •   14:39
Arhiepiscopul Calinic, declarație inedită: „Nu e sfârşitul regelui Mihai, e începutul”

Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului a afirmat, miercuri, că moartea regelui Mihai I nu reprezintă sfârşitul pentru ultimul suveran al României, ci doar un nou început.

"Nu e sfârşitul regelui Mihai, nu, e începutul. Aşa gândesc, pentru că într-un neam care a avut un rege, el în sinea lui, virtual, a rămas un rege. Că nu a putut să vină la domnie (...), dar el a purtat flacăra regalităţii româneşti neatinsă, chiar dacă a fost în străinătate. Un rege nu numai al României, ci un rege european (...). Este, peste toate, un simbol. (...) Român adevărat, care a iubit cu adevărat România şi care vine acasă", a declarat arhiepiscopul Calinic, după slujba oficiată la Biserica Domnească din Curtea de Argeş.

Înaltul ierarh, aflat în scaunul episcopal de la Curtea de Argeş de peste trei decenii, şi-a adus aminte cu acest prilej de întâlnirile pe care le-a avut, de-a lungul anilor, cu regele Mihai.

"Nu-l interesau lucrurile mărunte niciodată şi se făcea că nu aude şi nu vede, dar avea un surâs, aşa, că înţelege dacă s-a zis ceva bine sau nu s-a zis. (...) În timpul unei vizite, l-am invitat să urce la balcon şi să vadă catedrala şi am rămas singuri şi atunci am povestit vreo două ore şi ceva, trei ore. Nu ne-am aşezat pe niciun fotoliu, pe nimic, am stat în picioare. (...) Îmi povestea într-o limbă română perfectă, neafectată de neologisme", a povestit arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

În amintirea înaltului ierarh, fostul suveran al României a rămas ca o persoană extrem de sensibilă şi de umană.

"Iubea cel mai mult pe mama sa, despre care spunea că a avut mare noroc că a ascultat-o, că dacă nu o asculta (...) şi nu făcea ce i-a spus, era mort. Şi a repetat-o de câteva ori: marele meu noroc a fost mama. (...) Un om introvertit, care nu prea comunica, dar între patru ochi s-a deschis extraordinar şi a povestit ca şi cum îl ştiai de două mii de ani. Şi fără niciun fel de protocol sau mofturi regeşti, e vorba de omenia lui şi de aşezarea lui, de o normalitate şi de o candoare, aş putea spune, dar şi cu fineţe în acelaşi timp, cu grija de a nu greşi", a mai spus arhiepiscopul Calinic.

El a adăugat, referitor la înmormântarea regelui Mihai, programată pe 16 decembrie la Curtea de Argeş, că încă nu au fost stabilite ultimele detalii, dar că va fi vorba de o ceremonie religioasă făcută după tipicul obişnuit.

"Până acum, oficial, nu ne-a dat Casa Regală niciun fel de program. Protocolul se stabileşte, probabil, în cursul zilei de astăzi. (...) După ce se iau hotărârile, vor veni pentru a stabili împreună desfăşurarea înmormântării. (...) Tipicul e cel obişnuit. Slujba va fi făcută la Catedrala Patriarhală în Bucureşti, iar după aceea la Curtea de Argeş nu putem repeta slujba (...), facem o rugăciune specială, o rânduială după carte, după tipic, cum se face cu astfel de ocazii", a precizat arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului.

Sursă: Agerpres

×