În Bucureşti se construieşte mult şi prost. Se ridică blocuri-turn pe zone verzi, în parcuri, dar şi în zone cu patrimoniu arhitectural. Grădina Icoanei este emblema unui cartier rezidenţial tradiţional din Bucureşti. Casele sunt libere de lot, cu grădini frumoase, case boiereşti din secolul al XIX-lea. Este protejată de mai multe legi, dar rezistă cu greu tentaţiilor imobiliare.
La sfârşitul anului 2007, instituţiile statului se grăbeau să autorizeze o nouă sală de sport pentru Şcoala Centrală din Strada Icoanei. La 31 decembrie, noua construcţie primea girul fostului arhitect-şef al Capitalei, Adrian Bold. Zona rezidenţială, marcată de case boiereşti, în care va fi ridicată construcţia impune reglementări stricte.
Imobilul, amplasat în Zona Protejată nr. 40, a fost aprobat prin PUZ-ul validat prin HCGMB nr. 2979/2000. Prevederile pentru astfel de construcţii sunt clare: "Intervenţiile se vor face fără afectarea structurilor de rezistenţă şi fără schimbarea aspectului arhitectural, cu menţinerea culorilor iniţiale". Din păcate însă, riveranii Şcolii Centrale susţin că sala avangardistă nu are nimic în comun cu casele boiereşti de secol al XIX-lea. "Între gardurile caselor şi sala de sport se păstrează o distanţă foarte mică.
Din articolele de lege ale zonelor protejate pe care le-am studiat reiese faptul că, în aceste condiţii, ar trebui să se respecte o limită de 25 de metri între vechile construcţii şi cele noi. Ne întrebăm de ce nu s-a ales a doua variantă. Undeva, în mijlocul curţii există o veche clădire care ar putea fi dărâmătă, iar terenul ar putea fi folosit pentru noua sală de sport. Nu înţeleg de ce trebuie să o înghesuie în casele boiereşti, să ia lumina şi să strice imaginea unui cartier boem", a precizat unul dintre riveranii din Strada Icoanei în memoriul adresat redacţiei noastre.
FĂRĂ STUDIU DE INSERŢIE
Noua sală de sport va fi ridicată cu fonduri europene şi va cuprinde pe lângă sala de sport propriu-zisă şi spaţii anexe care vor fi dispuse pe două niveluri. Clădirea va avea o suprafaţă desfăşurată de 1.205 metri pătraţi, regimul de înălţime fiind P+1. Sala de sport a venit la pachet cu reabilitarea Şcolii Centrale. "Din câte ştim, sala va fi construită undeva în fundul curţii.
Una dintre condiţiile autorizaţiei a fost ca noua clădire să nu se vadă din Grădina Icoanei sau de pe arterele principale. Ni s-a mai spus că nu va mai fi acea construcţie standard cu care ne-am obişnuit. Va arăta altfel", a precizat un membru al Asociaţiei Prietenii Şcolii Centrale. Un eventual studiu de inserţie, inexistent la acest proiect, ar fi trebuit să precizeze atât indicii de imagine, cât şi de folosinţă. Studiul ar fi trebuit să stea la baza acordării autorizaţiei de construcţie.
BĂTĂLIA IMOBILIARĂ
La începutul anului, un bloc de locuinţe de 13 etaje urma să fie construit pe Strada Icoanei, într-o zonă cu monumente istorice, precum Şcoala Centrală, şi unde regimul de înălţime nu depăşeşte 16 metri. În acel moment, instituţiile statului s-au mobilizat pentru ca blocul să nu fie ridicat. Atât primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, cât şi ministrul Culturii, Theodor Paleologu, au anunţat că vor ataca în instanţă avizul de construire a blocului care nu respectă Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Sectorul 2.
De altfel, mai multe procese au blocat în acest moment şantierul de pe Strada Icoanei. "Nu înţelegem de ce se permite ridicarea unei săli de sport moderne în aceste centru de patrimoniu. Nu suntem împotriva sportului, departe de noi gândul acesta. O altă locaţie, undeva mai în centrul curţii, nu atât de aproape de case ar fi o soluţie mai bună. Astfel, dacă autorizaţiile pentru blocul de 13 etaje sunt în instanţă, de ce nu s-ar găsi şi alte soluţii pentru noua construcţie care, din punctul nostru de vedere, afectează identitatea arhitecturală a zonei", s-a mai precizat în memoriul trimis pe adresa redacţiei.
MONUMENTUL LUI ION MINCU
Şcoala Centrală este opera arhitectului Ion Mincu. Proiectul monumentului aflat la intersecţia străzilor Icoanei şi J.L. Calderon a fost finalizat în luna august a anului 1887 şi semnat de Ion Mincu în dublă calitate - de arhitect şi inginer. Clădirea a fost terminată în 1890 sub directa îndrumare a autorului proiectului.
În timpul primului război mondial, şcoala a găzduit un spital şi sediul unei poşte.
Citește pe Antena3.ro