x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Soldaţi din Armata de teracotă din China, expuşi la Muzeul Naţional de Istorie a României. Colecţia valorează zeci de milioane de dolari

Soldaţi din Armata de teracotă din China, expuşi la Muzeul Naţional de Istorie a României. Colecţia valorează zeci de milioane de dolari

01 Mar 2013   •   18:55
Soldaţi din Armata de teracotă din China, expuşi la Muzeul Naţional de Istorie a României. Colecţia valorează zeci de milioane de dolari

Figurine din armata de teracotă, obiecte preistorice din ceramică şi jad, vase şi statui din bronz şi porţelan, care vor fi prezentate timp de trei luni în expoziţia "Comorile Chinei", au fost aduse şi depozitate vineri la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează agerpres.ro.

Potrivit directorului MNIR, Ernest Oberländer-Târnoveanu, la Bucureşti au fost aduse 20 de lăzi conţinând "Comorile Chinei" - soldaţi şi generali din armata de teracotă descoperită în 1974 de câţiva ţărani chinezi care săpau un puţ în apropiere de necropola lui Qin Shi Huang, primul împărat chinez.

"Astăzi este o zi foarte importantă în istoria MNIR şi în istoria muzeografiei noastre, pentru că au sosit la Bucureşti cele 20 de lăzi conţinând "Comorile Chinei". Piesele vor fi expuse timp de cel puţin trei luni în Muzeul de Istorie, începând cu prima decadă a lunii mai şi până la sfârşitul primei decade a lunii august. Este cea mai valoroasă expoziţie de arheologie pe care a găzduit-o România de când există statul nostru modern. Reuneşte piese extrem de valoroase, practic, sunt piese de importanţă mondială, ajunse la Bucureşti datorită bunăvoinţei şi sprijinului Guvernului chinez, Ambasadei chineze la Bucureşti şi colegilor de la Agenţia de Stat pentru Schimbul de expoziţii din China. Piesele sunt alese, nu sunt foarte multe, sunt 101 seturi reunind 109 piese, însă sunt una şi una. Sunt nu numai - ceea ce publicul va îndrăgi cel mai mult - soldaţi şi generali din armata lui Qin Shi Huang, ci şi un cal, sunt şi piese extrem de valoroase din epoca neolitică, ceramică pictată, foarte rară, obiecte de jad, obiecte de bronz, porţelan, ele acoperind aproape 7.000 de ani de istorie chinezească din epoca neolitică până la începutul secolului al XVIII-lea", a declarat directorul MNIR.

El a arătat că piesa cea mai mare este calul, care, împreună cu ambalajul, cântăreşte aproape o tonă - 987 de kg. "Fără ambalaj este cât un cal adevărat - 1,75 cm înălţime, 2,15 cm lungime şi cântăreşte vreo 700 kg. Cele mai uşoare sunt vase de porţelan din sec. VII-XI, care au dimensiuni de 20 - 30 cm. Cea mai mică piesă este o aplică de bronz auriu de la un car de luptă, în jur de 5 grame", a spus Oberländer-Târnoveanu.

Directorul a subliniat că MNIR s-a pregătit în mod special pentru această operaţiune - "debarcarea soldaţilor de teracotă".

"Am construit un depozit special şi vom realiza cea mai complexă dotare a unei expoziţii în holul central al muzeului, de la climatizare până la gigantice structuri de expunere, pe măsura pieselor care au venit. Depozitul este special, pentru că partea chineză a avut cereri extrem de clare privind condiţiile de microclimat şi de securitate. Am realizat un depozit care să asigure temperatura şi umiditatea aşa cum au cerut-o specialiştii chinezi şi condiţii de securitate cu totul speciale, pentru o expoziţie extrem de valoroasă. Valoarea pieselor depăşeşte câteva zeci de milioane de dolari iar partea chineză plăteşte transportul internaţional şi asigurarea pieselor - multe milioane de dolari", a precizat directorul muzeului.

El a spus că în 2014 intenţionează să organizeze o mare expoziţie în China, care s-ar putea numi "Comorile României", în care să fie prezentate piese din neolitic şi până la sfârşitul Evului Mediu sau chiar piese de tezaur din metale preţioase.

Potrivit reprezentanţilor chinezi, piesele au venit din Istanbul. "Piesele au mai fost expuse la Istanbul, în Turcia. Istanbul fiind aproape de România, am contactat directorul MNIR şi am decis să transferăm aceste piese în muzeul din Bucureşti. Figurile de teracotă sunt la prima vizită în România şi pentru prima dată în Balcani, cu excepţia Istanbulului", a declarat la sosirea pieselor la MNIR reprezentantul chinez.

Expoziţia "Comorile Chinei" va cuprinde artefacte din patrimoniul cultural chinez şi este organizată în colaborare cu Centrul Naţional de Schimb de Patrimoniu Cultural din China. Vor fi expuse 101 de obiecte, reprezentând obiecte preistorice din ceramică şi jad, vase şi statui din bronz şi porţelan, figurine din Armata de teracotă (dinastia Qin), bunuri culturale legate de Drumul Mătăsii (dinastiile Han şi Tang) şi alte bunuri culturale (dinastiile Song, Yuan, Ming şi Qing) din mileniul IV î.Hr. - secolul al XVIII-lea d. Hr.

Celebra armată alcătuită din câteva mii de soldaţi din teracotă îngropaţi cu caii lor a fost descoperită în 1974 de câţiva ţărani chinezi, care săpau un puţ în apropiere de necropola lui Qin Shi Huang, primul împărat chinez.

Armata de teracotă, supranumită uneori şi "armata de argilă", reprezintă una dintre descoperirile arheologice cele mai importante din secolul al XX-lea. Locul în care a fost descoperită a devenit unul dintre cele mai frecventate situri turistice din China.

Qin Shi Huang a rămas în istorie drept unificatorul imperiului chinez şi fondator al dinastiei Qin (221 - 206 î.Hr.).  

×