x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Asociaţia pentru Apărarea drepturilor Omului acuză poliţia. Dan George Bălan, mort în arestul Secţiei 7, a fost victima unei torturi

Asociaţia pentru Apărarea drepturilor Omului acuză poliţia. Dan George Bălan, mort în arestul Secţiei 7, a fost victima unei torturi

de Mara Raducanu    |    05 Ian 2012   •   17:45

Intr-un raport publicat astazi APADOR-CH(Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania, Comitetul Helsinki) arata ca George-Dan Balan, barbatul care, in luna octombrie a decedat in conditii suspecte dupa ce a fost retinut de politistii Sectiei 7 din Bucuresti, a fost victima unei torturi urmate de deces.Pe 14 octombrie 2011, George-Dan Balan, in varsta de 38 de ani, proaspat intors de la munca din Grecia a fost retinut intr-un un restaurant din zona Colentina,fiind acuzat de furtul posetei unei cliente aflata la masa alaturata. Rudele acestuia au sustinut atunci ca acesta a fost batut cu bestialitate de cei doi politisti din cadrul Sectiei 7 venitia la fata locului pentru cercetari. Mai mult, ei au sustinut ca in arest nu i-au fost acordate ingrijirile necesare, fapt care a dus la decesul acestuia. George-Dan Balan a fost retinut de doi politisti de ordine publica de la Sectia 7 in seara zilei de 14 octombrie 2011 pentru tentativa de furt. A doua zi a fost dus la procuror si apoi la instanta care a emis mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile. Recursul impotriva masurii arestarii preventive s-a judecat miercuri pe 19 octombrie 2011, dimineata. Cateva ore mai tarziu, Balan deceda in arestul politiei.Certificatul constatator al decesului precizeaza drept cauza a mortii: soc septic pe fond de pleurezie purulenta.Pana la momentul publicarii prezentului raport, rezultatele necropsiei nu au fost comunicate familiei decedatului.

Raport si concluzii
In cadrul investigatiei proprii, reprezentantii APADOR-CH au discutat cu patru persoane care l-au intalnit pe Dan Balan dupa incidentul de la restaurant si pana la momentul decesului sau. APADOR-CH- considera ca George-Dan Balan a fost victima torturii urmate de deces, sub aspectul neacordarii de ingrijiri medicale, absolut necesare pentru salvarea vietii, in mod prompt si competent.Responsabilitatea cea mai mare revine politistilor care raspund de sanatatea fizica si psihica a persoanelor aflate in custodia lor.Faptul ca Balan a fost dus la medic abia pe 17 octombrie, luni, (in noaptea de 14-15 octombrie – vineri spre sambata - il vazuse doar un asistent),iar apoi plimbat la doua spitale cu putine ore inainte de deces arata ca politistii au incalcat dreptul la viata al lui George-Dan Balan.Politistii de la ordine publica, implicati in prima faza, ar fi trebuit sa il conduca la sediul politiei, si nu sa il priveze de libertate la restaurant si, cu atat mai putin, sub o masa.Prin urmare, ei au incalcat prevederile din Legea nr. 218/2002 privind conducerea la sediul politiei (prevederi discutabile din punctul de vedere al APADOR-CH, dar acestea constituie un alt subiect). Din acest punct de vedere, perioada dintre incatusarea lui Balan si aducerea lui la Sectia 7 are toate datele unei privari ilegale de libertate.Aceiasi politisti sunt raspunzatori pentru tratamentul inuman aplicat lui Balan (lovituri dupa incatusare, cand persoana nu mai putea prezenta nici un pericol,imobilizarea sub masa in pozitie incovrigata, cu catuse la maini si, foarte probabil, la picioare).

Intrebari ale APADOR-CH pentru Serviciul de retinere si arestare preventiva din subordinea DGPMB si pentru Sectia 7 Politie:
a) Daca cei doi agenti care l-au imobilizat si agresat pe George-Dan Balan au fost identificati? Daca sunt anchetati de parchet? Daca s-a luat vreo masura disciplinara si daca da, care? Cum se defineste legal perioada in care Balan a zacut incatusat sub masa din fata restaurantului in timp de politistii luau declaratii de la angajatii restaurantului, de la victima furtului de poseta (in fapt, o tentativa de furt) si alti martori?

b) De ce Balan incepuse declaratia olografa in absenta unui avocat?

c) Cine a semnat ordonanta de retinere a lui Balan? Ce ora este mentionata in ordonanta?

d)De ce conducerea sectiei a 7-a de politie si seful arestului nu au apelat la un doctor pe 15 si 16 octombrie sau , in ultima instanta, la servicul 112?

e) Daca pe 19 octombrie, dupa judecarea recursului, Balan a fost dus la spital direct de la tribunal? La ce spital? Ce recomandari/concluzii a tras medicul care l-a consultat?

f)Cine a decis ca Balan trebuia dus la Spitalul de urgenta Floreasca, la sectia ortopedie? Existau indicii ca putea avea membre fracturate? A fost recomandarea unui medic? Cand a revenit in arest avea ghips la picior, la mana, la ambele?

Reconstituirea traseului medical urmat de George-Dan Balan
Coroborand informatiile primite de la martori, dar si de la medicul de la cabinetul medical din Serviciul de retinere si arestare preventiva, APADOR-CH a reconstituit urmatorul traseu:

"In noaptea de 14-15 octombrie 2011, inainte de introducerea in arest, Balan a fost dus in jurul orei 2.00 la vizita medicala la cabinetul medical de la sediul DGPMB din str. George Georgescu. Trebuie precizat ca pe timp de noapte la acest cabinet medical permanenta este asigurata de un asistent medical, nu de un medic iar de cele mai multe ori, examenul este doar o formalitate. Este clar ca starea sa de sanatate a continuat sa se degradeze sambata 15 si duminica 16 octombrie 2011. Datoria sefului arestului – ca si a conducerii sectiei 7 - ar fi fost sa il duca pe Balan din nou la centrul medical din Serviciul de retinere si arestare preventiva, unde, cu siguranta, unul din cei trei medici era de garda. Iar daca nici un medic nu ar fi fost disponibil (si daca asa s-a intamplat, APADOR-CH solicita explicatii), politistii erau datori sa cheme salvarea. Nefacand nimic, ei au dovedit neglijenta fata de starea fizica si psihica a unei persoane aflate in custodia lor. Abia in dimineata zilei de luni 17 octombrie 2011, Balan a fost dus la cabinetul medical din str. George Georgescu ce asigura trierea si asistenta medicala pentru arestatii din Bucuresti. De data asta l-a examinat un doctor care nu a constatat nimic deosebit – doar cateva echimoze –, nu a considerat necesar sa il trimita la un consult de specialitate si s-a limitat la prescrierea unor unguente/medicamente antiinflamatorii. In aceeasi zi, arestatul i-a telefonat concubinei si i-a cerut ca, la prima vizita, sa i le aduca. Consultarea lui Balan in ziua de 17 octombrie 2011 a fost confirmata de medic cu ocazia vizitei pe care reprezentantele APADOR-CH au facut-o la Serviciul de retinere si arestare preventiva din subordinea DGPMB ulterior decesului.

Pe 19 octombrie 2011, la recurs, starea de sanatate a lui Balan era atat de evident deteriorata, incat judecatorii i-au permis sa stea pe scaun pe durata procedurii. Este posibil ca escorta sa il fi dus de la tribunal direct la Spitalul Universitar, unde s-ar fi constatat o contuzie toraco-abdominala, fara recomandari si/sau tratament. Cert este ca arestatul a revenit in arest pentru scurt timp si dus din nou la spital dar de data aceasta la Urgente-Floreasca unde a fost consultat numai la ortopedie. Altfel spus, Balan nu a fost supus si altor examene medicale (de pilda radiografierea plamanilor, examinarea organelor vitale din cavitatea abdominala etc.) care ar fi putut duce la identificarea si tratarea in timp util a afectiunii acute care a dus la decesul lui Dan Balan. APADOR-CH suspecteaza ca examinarile medicale esentiale pentru viata lui Dan Balan nu au fost efectuate pentru ca ar fi putut releva semne ale brutalitatilor politistilor pe durata conducerii si nu numai. I s-ar fi pus ghips la o mana si un picior – dupa cum a afirmat D.B. Readus in arest, a murit in jurul orei 17.00. Pe 9 noiembrie 2011, doua reprezentante ale APADOR-CH au mers la Sectia 7 Politie pentru a vizita arestul. Li s-a raspuns ca arestul fusese inchis pentru renovari (?) cu 5 zile inainte si ca majoritatea arestatilor fusesera transferati la Sectia 9 Politie. De asemenea, personalul din arest a fost repartizat la diverse aresturi din Bucuresti.'.

×
Subiecte în articol: mort sectia 7 politie