Aflaţi în arest, cei doi asociaţi de afaceri au fost aduşi la DNA pentru interogatorii. Procurorii anchetează circuitul sutelor de mii de euro - grămada de bani - plasată de clanul Bercea pentru salvarea lui Bercea Mondial.
Averea lui Mircea Băsescu a fost pusă sub sechestru DNA la concurenţa sumei de 600.000 de euro.
Procurorii nu au anunţat public daca îl vor audia ca martor şi pe Traian Băsescu, al cărui nume apare în înregistrări, în acţiunea de trafic de influenţă. Pănă acum, DNA a conexat la cauză şi dosarul blocat în 2011 de procurori şi nu l-au audiat pe procurorul Iacobescu, din Slatina, care a fost scos din funcţie după ce a dezvăluit că Mircea Băsescu ar fi primit sute de mii de euro de la Bercea pentru eliberarea acestuia.
Avocatul Pavel Abraham, care reprezintă familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a declarat aseară, la Antena 3, că înregistrările în care Mircea Băsescu recunoaşte că a luat mită pentru a interveni pentru eliberarea lui Bercea sunt reale, potrivit unei expertize realizate de Direcţia Naţională Anticorupţie.
"Astăzi ne-a fost prezentată expertiza efectuată în analiza înregistrărilor pe care le-am prezentat noi drept probe şi vreau să vă spun că a fost concluzia expertului că nu există semne că au fost modificate. Ceea ce înseamna că sunt reale şi orice discuţii sunt de acum după părerea mea fără obiect. Ele sunt reale, nu s-au tăiat, nu s-au combinat", a spus Pavel Abraham, la Antena 3.