x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Asociaţiile de pacienţi nemulţumite de modificarea Legii privind calitatea în sistemul sanitar

Asociaţiile de pacienţi nemulţumite de modificarea Legii privind calitatea în sistemul sanitar

04 Oct 2018   •   16:02
Asociaţiile de pacienţi nemulţumite de modificarea Legii privind calitatea în sistemul sanitar

Mai multe asociaţii de pacienţi şi-au manifestat nemulţumirea, joi, faţă de faptul că senatorii au modificat Legea 185 privind asigurarea calităţii în sistemul sanitar, adoptată anul trecut şi care prevedea evaluarea în vederea acreditării a tuturor unităţilor sanitare. 

"Alianţa Pacienţilor Cronici din România, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor şi Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România îşi manifestă uimirea şi îngrijorarea faţă de faptul că senatorii îşi schimbă votul la 360 de grade pe parcursul unui singur an. Dacă în 2017, aceştia au adoptat Legea 185 privind asigurarea calităţii în sistemul sanitar, supunând evaluării în vederea acreditării a tuturor unităţilor sanitare, în 2018 senatorii au votat modificarea acestei legi şi exceptarea de la evaluare şi acreditare a cabinetelor de medicină de familie şi medicină dentară. (...) Îi întrebăm şi cum argumentează aplicarea unor măsuri diferenţiate pe tipuri de unităţi sanitare? Calitatea nu este oare un concept care ar trebui aplicat cu aceeaşi măsură tuturor unităţilor?", afirmă reprezentanţii pacienţilor, într-o informare de presă. 

Ei cer parlamentarilor să retragă proiectul de lege. "Considerăm că unii dintre parlamentari, care, de regulă, se tratează în străinătate nu sunt interesaţi de calitatea serviciilor medicale sau de binele pacienţilor. Vorbesc adesea că pacientul este în centrul sistemului sanitar, dar acesta este doar un slogan. În realitate, impun reguli după cum le dictează propriul interes. Solicităm ca în al 12-lea ceas acest proiect să fie retras şi să se aplice aceeaşi unitate de măsură tuturor unităţilor medicale pentru binele pacienţilor", transmit organizaţiile citate. AGERPRES

×