Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Autor şi coautor al mai multor lucrări de specialitate, cea mai importantă fiind “Tratatul de sănătate mintală”, peste 120 de articole şi comunicări ştiinţifice, în ţară şi străinatate, fost director al Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia”, conf. dr. Radu Mihăilescu îşi sărbătoreşte luni, 17 iunie, ziua de naştere. La mulţi ani!
“Continui să cred în Dumnezeu, în adevăr, în prietenie, în demnitate şi în cultură”
“De ceva vreme echipa Jurnalului Naţional îmi provoacă un benefic exerciţiu de gândire cu prilejul zilei mele de naştere. Acum mi se propune o reflecţie asupra rolului jucat în viaţa mea de noroc, miracole sau «nebunii inspirate». Noroc? Da, a fost un noroc naşterea mea (sub semnul unei prematurităţi teribile şi marcată de o spitalizare de câteva luni). A fost un noroc supravieţuirea (un mare pediatru se îndoia că voi depăşi 35 de ani, spre disperarea părinţilor mei, de altfel medici). Miracole? Dincolo de cochetăriile noastre taumaturgice mărturisesc că, de fapt, ceea ce s-a petrecut cu mine este o succesiune de întâmplări fericite, îndeosebi întâlnirea cu oameni care mi-au influenţat decisiv formarea. Nebunii inspirate? Nu, doar muncă, perseverenţă, chiar o asumare riguros strategică a vieţii.
Dar cuvintele sunt, cum spunea Nichita, «un abur plutind deasupra lucrurilor»… Viaţa este un tot unitar. A opera distincţii de genul viaţa profesională viaţa familială viaţa personală este doar un exerciţiu didactic, deopotrivă fastidios şi înşelător. Eşecul în oricare din segmente pune sub semnul îndoielii rezultatul final. Într-un anume sens aceasta ar fi şi ecuaţia unei sănătăţi mintale robuste.
De peste trei decenii mă dedic psihiatriei, o specialitate grea, chiar erodantă. Munca psihiatrului presupune un efort constant, este o muncă «de adâncime», lipsită de spectaculozitate (noi nu facem transplanturi, nu reanimăm) dar de multe ori intervenţia noastră este salutară. Uneori suntem nevoiţi să introducem în demersul terapeutic o familie întreagă, alteori trebuie să ne luptăm cu prejudecăţile oamenilor, chiar ale unor autorităţi. Cu atât mai mult este nevoie de perseverenţă şi de vocaţie.
În ultimul timp mă chinuie ceea ce am numit eu «obsesia nacelei», locuinţă vremelnică a unor temerari împătimiţi ai zborului, nevoiţi la finalul călătoriei să arunce tot felul de lucruri pentru a se menţine în aer. Poate din acest motiv este bine să porneşti la drum cu cât mai multe instrumente. Despărţirea de unele poate fi dureroasă, dar necesară. Capacitatea de a te resemna este un semn de înţelepciune. Dar nu se poate renunţa la valorile în care crezi.
În această lume şi în aceste vremuri continui să cred în Dumnezeu, în adevăr, în prietenie, în demnitate şi în cultură.”
