x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenție soferi! Carosabil umed, risc de polei

Atenție soferi! Carosabil umed, risc de polei

27 Dec 2021   •   11:10
Atenție soferi! Carosabil umed, risc de polei
Sursa foto: Hepta

Se circulă în condiții de carosabil umed pe mai multe șosele din țară și există riscul depunerii de polei, avertizează Infotrafic.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe mai multe șosele din țară se circulă în condițiile unui carosabil umed, fiind semnalate precipitații mixte, care local pot favoriza depunerea de polei.

Pentru reducerea riscului de implicare în accidente, șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă, să adapteze în permanență condițiilor de drum, să folosească sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, să evite pe cât posibil depăşirile, iar dacă este necesar, să le realizeze numai după o asigurare temeinică, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă și să utilizeze cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei, evitând bruscarea comenzilor autovehiculului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: polei