x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenționare de călătorie pentru Franța!

Atenționare de călătorie pentru Franța!

de Redacția Jurnalul    |    01 Noi 2023   •   09:46
Atenționare de călătorie pentru Franța!

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Franța, unde de miercuri până joi este în vigoare un cod portocaliu de vânt, ploi abundente și inundații pentru cinci departamente din nordul țării.

MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că Meteo France a anunțat un cod portocaliu de vânt, ploi abundente și inundații pentru 5 departamente din nordul țării.

Codul a fost emis pentru Normandia, Bretania, Pays de Loire, Hauts de France și Centre Val de Loire, ca urmare a furtunii Ciaran, începând de miercuri, ora 22.00, până la finalul zilei de joi.

Totodată, au fost anunțate averse de ploaie însemnate cantitativ, însoțite de intensificări ale vântului. Pentru garantarea siguranței pasagerilor, va fi oprită circulația mai multor trenuri, în zilele de 1 și 2 noiembrie 2023, spre regiunile menționate.

Cetățenii români se pot informa în timp real cu privire la situația meteorologică, accesând pagina de internet www.meteofrance.com, iar în ceea ce privește circulația feroviară se pot regăsi informații actualizate consultând site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/tempeteciaran.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: atentionare franta mae roman