x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţionare de călătorie pentru Franța. S-a solicitat anularea a 40% din zboruri!

Atenţionare de călătorie pentru Franța. S-a solicitat anularea a 40% din zboruri!

08 Apr 2015   •   00:17
Atenţionare de călătorie pentru Franța. S-a solicitat anularea a 40% din zboruri!

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care doresc să tranziteze sau să se deplaseze pe teritoriul Republicii Franceze, cu privire la faptul că a fost depus un preaviz de grevă (http://www.developpement-durable.gouv.fr/IMG/pdf/CP_DGAC_greve_080415.pdf), lansat de mai multe sindicate ale controlorilor aerieni din Republica Franceză, pentru zilele de 8 şi 9 aprilie 2015.

Mișcarea poate afecta până la 40% din zborurile operate de pe întreg teritoriul francez.

Direcţia Generală a Aviației Civile din Republica Franceză a solicitat companiilor aeriene să anuleze 40% din zborurile prevăzute pentru data de 8 aprilie 2015, cu posibilitatea de prelungire şi pentru data de 9 aprilie 2015.

În vederea evitării situaţiilor neplăcute, cetăţenii români care au programate zboruri către sau dinspre Republica Franceză, în această perioadă, sunt sfătuiţi să contacteze, în prealabil, tour-operatorul şi/sau compania aeriană pentru reconfirmarea orarului de zbor şi să consulte înainte de efectuarea călătoriei site-ul www.mae.ro, pentru a obţine informații actualizate.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează cetăţenilor români recomandările de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei “Călătoreşte în siguranţă” - care poate fi descărcată pe orice telefon mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

×