x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atenţionare de călătorie - Turcia: Întârzieri la ieşirea autoturismelor spre Bulgaria prin Hamzabeyli, Kapikulle şi Derekoy

Atenţionare de călătorie - Turcia: Întârzieri la ieşirea autoturismelor spre Bulgaria prin Hamzabeyli, Kapikulle şi Derekoy

31 Aug 2019   •   14:10
Atenţionare de călătorie - Turcia: Întârzieri la ieşirea autoturismelor spre Bulgaria prin Hamzabeyli, Kapikulle şi Derekoy

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Turcia că, sâmbătă şi duminică, PCTF rutiere Hamzabeyli, Kapikulle şi Derekoy sunt foarte aglomerate, iar timpul de aşteptare pe sensul de trecere spre Bulgaria este foarte mare - de aproximativ 15 ore.

Pe cale de consecinţă, se recomandă cetăţenilor români care revin în România prin aceste puncte rutiere de trecere a frontierei, atât cât este posibil, să îşi amâne călătoriile după data de 2 septembrie, când se estimează o scădere a intensităţii circulaţiei rutiere, sau să găsească rute alternative, precizează MAE într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.

Dacă acest lucru nu este posibil, se recomandă aprovizionarea cu apă şi alimente de primă necesitate, semnalându-se faptul că în zona PCTF-urilor respective magazinele au epuizat stocul de apă potabilă şi alimente, mai arată MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara şi ale Consulatelor Generale ale României din Istanbul şi Izmir: +903124477920; +902123583541; +902123580516; +902123583537; +902324650579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Turcia: +905323181726, al Consulatului General al României la Istanbul: +905335420695 şi al Consulatului General al României la Izmir: +905304150077.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://ankara.mae.ro, http://istanbul.mae.ro, http://izmir.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs) care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: atentionare de calatorie turcia