x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atractia Patriciu - Val de plecari de la trustul Ringier

Atractia Patriciu - Val de plecari de la trustul Ringier

07 Oct 2006   •   00:00

Sase membri din staff-ul Ringier au parasit trustul. Majoritatea se va regasi sub comanda lui Razvan Corneteanu, caruia Dinu Patriciu i-a oferit conducerea intregului trust care se va dezvolta pe scheletul "Adevarului".

Trustul Ringier a inregistrat un val de demisii la nivelul managementului. Nu mai putin de sase membri ai echipei extinse de conducere au parasit trustul de presa care are in componenta, intre altele, cotidienele Libertatea si Evenimentul Zilei si saptamanalul economic Capital. Printre acestia, conform unor surse din Ringier, se numara Adina Puiu (sef planficare si control de bugete), Nicoleta Anton (contabil-sef), Dana Zamfir (sef difuzare), Carmen Dinca (sef abonamente) si, sub spectrul unei razgandiri de ultima ora, Dana Turlac (manager vanzari de publicitate).

Desi demisionarii nu si-au anuntat oficial destinatia, surse din piata media au declarat pentru Jurnalul National ca e foarte posibil ca majoritatea lor sa ajunga sa lucreze iar sub comanda lui Razvan Corneteanu, seful diviziei cu cea mai mare cifra de afaceri din Ringier, la trustul de presa Adevarul, aflat intr-o puternica expansiune dupa preluarea pachetului majoritar de actiuni de omul de afaceri Dinu Patriciu. Intre Patriciu si Corneteanu se poarta de mai multe vreme negocieri, postul oferit de magnatul petrolului fiind cel de director general al intregului trust, care urmeaza sa mai lanseze un tabloid si doua statii tv.

×
Subiecte în articol: observator