x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Au cerşit funcţiile de lux la Uniunea Europeană

Au cerşit funcţiile de lux la Uniunea Europeană

de Iulia Barbu    |    25 Ian 2010   •   00:00

"Reprezentanţii Comisiei Europene au apreciat că, pentru a putea fi menţinute performanţele actuale în condiţiile termenelor strânse de emitere a deciziilor, este necesară suplimentarea resurselor umane" Biroul de presă al SGG



Reprezentanţii Guvernului folosesc Uniunea Europeană pe post de bau-bau pentru a justifica înfiinţarea a nu mai puţin de 30 de posturi în cadrul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), plătite cu nu mai puţin de 30 de milioane de euro pe an. Un document intrat în posesia Jurnalului Naţional arată că suplimentarea de posturi a fost cerută de reprezentanţii CNSC, şi nu de Comisia Europeană.

După ce Jurnalul Naţional a publicat articolul "Guvernul aruncă 30 de milioane de euro pe funcţii de lux", Biroul de presă al SGG a ţinut să precizeze că noile posturi le-au fost impuse de cerinţele Uniunii Euroepene. "În contextul creşterii numărului de contestaţii la CNSC, reprezentanţii Comisiei Europene (CE), care monitorizează sistemul achiziţiilor publice din România, au considerat necesară alocarea de resurse adecvate acestui organism pentru a menţine calitatea deciziilor şi termenele prevăzute de lege", se arată în precizările CNSC. Documentul deţinut de Jurnalul Naţional, infograma nr 9263/19.10.09, îi contrazice însă pe reprezentanţii CNSC. Astfel că, în cadrul consultărilor în domeniul achiziţiilor publice cu Comisia Europeană, CNSC a ridicat problema creşterii numărului de angajaţi. Ca răspuns la problema semnalată chiar de reprezentanţii României, Comisia Europeană "a recomandat garantarea independenţei decizionale a CNSC şi dotarea adecvată cu resurse umane". Dincolo de faptul că Uniunea Europenă nu a impus creşterea numărului de angajaţi, trebuie precizat că proiectul de hotărâre de guvern nu face decât să demonstreze incoerenţa legislativă dar şi contradicţia flagrantă cu acordurile-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care interzice noile angajări în sectorul public.

Biroul de presă al SGG a ţinut totodată să precizeze că cele 30 de milioane de euro, costurile anuale ale noilor funcţii, sunt de fapt 30.000 de euro. Din păcate, deoarece diferenţa de zerouri nu a putut fi susţinută şi cu acte. Doar un format-standard al notelor de fundamentare obligatoriu pentru actele normative, publicat în Monitorul Oficial de acum patru ani, în care la capitolul impact bugetar cifrele trebuie trecute în "mii de lei". Ori sursa Jurnalului Naţional este nota de fundamentare privind înfiinţarea a 30 de noi posturi în cadrul CNSC avizat de ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, de ministrul Muncii, Mihai Şeitan, şi de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în care sunt trecute negru pe alb cheltuielie de personal pentru posturile înfiinţate.

×
Subiecte în articol: observator