De astăzi au început înscrierile la liceu pentru absolvenţii clasei a VIII-a. Peste o mie de elevi din toate zonele ţării, însoţiţi de un părinte sau tutore, s-au prezentat în prima zi la centrul special de înscriere din Bucureşti, respectiv Şcoala nr. 1 "Sfinţii Voievozi" din sectorul 1, Capitala fiind considerată o oportunitate pentru cariera lor ulterioară. La centrul special, candidaţii s-au strâns încă de la ora 5 dimineaţa, iar intrarea s-a făcut în baza bonurilor de ordine distribuite la sala de sport a şcolii.
Elevii trebuie să se prezinte la centrul special de înscriere cu cartea de identitate în original şi copie şi cu fişa de înscriere eliberată de unitatea şcolară absolvită de candidat, aceasta având obligatoriu număr de înregistrare şi ştampilă. Fişele de înscriere ale candidaţilor din alte judeţe se completează la centrul special de înscriere, nu la şcoala de provenienţă. Înscrierile la liceu se pot face până pe 24 iunie, media generală de absolvire a claselor V-VIII având o pondere de 50% la nota de la admitere, iar repartizarea la licee se va face computerizat, în funcţie de opţiunile elevului, rezultatele fiind date pe 14 iulie.