x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Autorităţile nu vor mai acorda sprijin familiei femeii ucisă în Italia

Autorităţile nu vor mai acorda sprijin familiei femeii ucisă în Italia

de Agerpres    |    14 Mai 2014   •   19:32
Autorităţile nu vor mai acorda sprijin familiei femeii ucisă în Italia

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin nu va mai acorda suma de 15.000 lei aprobată prin hotărâre de consiliu local familiei femeii în vârstă de 26 de ani, ucisă luni 5 mai în oraşul italian Florenţa, a declarat viceprimarul Romică Vîlcu.

Potrivit sursei citate, banii respectivi au fost promişi familiei Andreei Cristina Zamfir, ai cărei copii se află în grija soacrei cu domiciliul într-un cartier mărginaş din Drobeta Turnu Severin, pentru repatrierea trupului neînsufleţit şi pentru acoperirea cheltuielilor cu înmormântarea.

"Din presa italiană am aflat că aceasta fost înmormântată astăzi în cimitirul localităţii Montesarchio, situată în sudul Italiei. Datorită acestei situaţii ajutorul a fost blocat", a precizat Vîlcu.

Cadavrul Andreei Cristina Zamfir (originară din Hunedoara) a fost descoperit crucificat la periferia oraşului Florenţa, victima prezentând urme de tortură.

Italianul Riccardo Viti, bărbatul arestat în ancheta privind uciderea româncei la Florenţa, a recunoscut crima, susţinând în faţa anchetatorilor că nu a vrut să o omoare, ea fiind doar victima unui joc erotic.

×
Subiecte în articol: andreea cristina zamfir crucificata