Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor a transmis o avertizare meteorologica catre 26 de prefecturi. Fenomenul vizat este ninsoarea viscolita.
Astfel, in Moldova, Muntenia, Dobrogea si Oltenia va ninge, iar vantul va prezenta intensificari, viscolind si troienind ninsoarea. Cantitatile de precipitatii vor depasi 15 litri pe metru patrat in 12 ore, indeosebi in Muntenia si Oltenia. "In urmatoarele ore vor mai fi cateva precipitatii, insa nu vor avea urmari grave", ne-a declarat Adrian Apostol, hidrologul de serviciu de la Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor. In regiunile vizate, stratul de zapada depus poate fi consistent. Avertizarea a fost facuta pentru perioada 5-7 ianuarie. Mai mult, debitele mai multor rauri interne sunt in crestere din cauza precipitatiilor cazute, precum si din cauza cedarii apei din stratul de zapada.