x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avetizare MAE: Vacanţe cu probleme în Grecia

Avetizare MAE: Vacanţe cu probleme în Grecia

27 Iul 2010   •   00:00

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează persoanele care doresc să călătorească în Grecia în perioada următoare cu autoturismul personal că există probleme în legătură cu aprovizionarea cu combustibil la majoritatea staţiilor de benzină din această ţară.



Sincopele în aprovizionarea cu benzină  sunt o consecinţă a declanşării grevei transportatorilor de marfă, pe 26 iulie, acţiuni de protest ce au dus la formarea de cozi foarte mari la staţiile de alimentare cu combustibil.

Sindicatul transportatorilor de marfă din Grecia a anunţat că nu va renunţa la măsura de protest până când revendicările sale nu sunt rezolvate, MAE adăugând că, în acest context, există riscul apariţiei unor perturbări în aprovizionarea cu marfă a magazinelor care asigură bunurile de larg consum pentru populaţie, precum şi riscul blocării circulaţiei ferry-boat-urilor spre insule.

În acelaşi timp, proprietarii de staţii de combustibili au anunţat intenţia de a intra în greva generală începând din data de 27 iulie, în semn de protest faţă de intenţiile guvernului elen cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de benzină.

Ministerul mai atrage atenţia asupra posibilitatăţii apariţiei unor măsuri de protest spontane, menţionând că, luni, transportatorii au blocat autostrada care face legătura între Atena şi Lammia, conducătorii auto fiind obligaţi să urmeze rute ocolitoare.

Pentru a nu fi expuşi situaţiilor neplăcute în cadrul deplasării în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze în prealabil asupra funcţionării transportului aerian, maritim şi feroviar. În acest sens, poate fi contactată Ambasada României la Atena şi respectiv Consulatul General al României la Salonic.

×
Subiecte în articol: observator