x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avocatul lui Daniel Uţă spune că îi va cere să se predea

Avocatul lui Daniel Uţă spune că îi va cere să se predea

05 Sep 2010   •   00:00

Avocatul lui Daniel Uţă, cel care l-a bătut pe poliţistul de la IPJ Dâmboviţa, într-un bar din Târgovişte, a declarat că îl va suna pe clientul său pentru a-i spune să se predea, precizând că a fost contactat de acesta, care i-a cerut să meargă să îl reprezinte la Parchetul Tribunalului Dâmboviţa.

Dumitru Popa, avocatul lui George Daniel Uţă, s-a prezentat, duminică după-amiază, la sediul Parchetului Tribunalului Dâmboviţa, spunând că a venit la rugămintea clientului său, care l-ar fi sunat de pe telefonul mobil, fără însă să-i precizeze unde se află.

"Clientul meu m-a sunat de pe telefonul mobil şi m-a rugat să vin să-l reprezint la Parchet. Nu ştiu unde este acum şi nu mi-a spus dacă se predă. Am înţeles, după câte se pare, că a lovit un poliţist cu o sticlă de vin, nu cunosc mai multe. Bănuiesc că s-a pus în mişcare urmărirea penală în acest caz. O să-l sun acum, nu m-a sunat de pe număr ascuns de telefon, m-a sunat de pe numărul lui. O să vorbesc acum după ce plec şi o să-i spun acum să se predea. Nu mi-a spus unde se află. L-am mai reprezentat şi într-un alt dosar la Legea 61. Nu mi-a cerut nimeni numărul de telefon al lui. O să-l sun acum să văd unde este", a declarat avocatul Dumitru Popa.

Mediafax

×
Subiecte în articol: observator