x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Banii la ei, nervii la noi

Banii la ei, nervii la noi

de Radu Crivat    |    04 Aug 2006   •   00:00
Banii la ei, nervii la noi

Pasapoarte. Autoritatile sunt cuprinse de frenezia unei noi actiuni la scara nationala: schimbarea pa-sapoartelor. Pentru a pa-tra oara de la Revolutie. Statul ar incasa pentru cele sase milioane de asemenea documente peste 150 de milioane de euro. Un pasaport biometric costa in UE 60-70 de euro. Ministerul de Interne vrea unul la nivelul pungii romanului.

Vom avea pasapoarte noi. Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a anuntat, in prezenta comisarului european Franco Frattini, marea veste care intereseaza milioane de romani.

Faptul ca Romania schimba pentru a patra oara pasapoartele in anii de dupa Revolutie este, in sine, un record european. De fiecare data autoritatile anunta ca "pasapoartele nou introduse sunt sigure, la standarde europene, aproape imposibil de falsificat", carticica respectiva asigurandu-ne, ea singura, statutul de "binevenit" in orice colt al lumii. Ramane, sigur, intrebarea: de ce se schimba asa des pasaportul? Raspunsul nu este niciodata transant. Singura realitate palpabila este marea afacere prin care statul scoate sume importante de la cetatenii care vor sa treaca granita. O simpla operatie aritmetica arata ca pentru cele sase milioane de pasapoarte valabile acum autoritatile incaseaza de la populatie, sub forma de taxa consulara si taxa de pasaport, circa 150.000.000 de euro. Pe de alta parte, o schimbare de pasaport impune si dotari tehnice substantiale, pentru tiparirea acestor documente. Si aceasta este o alta afacere suportata din bani publici, adica tot din buzunarul cetateanului.

ELECTRONIC. De aceasta data suntem anuntati ca vom avea pasapoarte biometrice. Noile pasapoarte electronice, care vor intra in vigoare de la 1 ianuarie 2007, vor avea inclus in prima fila a documentului, cea de securizare, un cip electronic de 15 milimetri, in care vor fi stocate datele biometrice ale posesorului - imaginea faciala, amprente digitale, distanta interpupilara, amprenta pupilara - , pentru a-l putea autentifica fara eroare si pentru a reduce riscul de contrafacere sau de utilizare frauduloasa a documentului. La fiecare trecere a frontierei pasaportul va fi introdus intr-un cititor special, datele biometrice memorate pe cip fiind comparate cu cele existente in baza de date. Dupa ce Uniunea Europeana va adopta masura introducerii in cipul electronic si a amprentelor digitale ale degetelor aratator de la ambele maini, aceasta masura va fi adoptata si de tara noastra.

Standardul pentru pasapoartele biometrice este ridicat din punct de vedere tehnic. Ca atare, nu sunt multe firme in stare sa asigure calitatea ceruta pentru acest tip de document. Nu sunt multe, dar concurenta intre ele este acerba. O piata cum este Romania, care are un potential de circa 10 milioane de cereri pentru pasapoarte, nu gasesti, foarte des. Ministrul Blaga ne-a asigurat ca licitatia pentru producerea noului tip de pasaport se va face in luna august. Timpul pana la lansarea efectiva in circulatie a documentului - 1 ianuarie 2007 - preseaza pe etapele necesare: caiet de sarcini, inscrieri, analiza ofertelor, eventuale contestatii si livrarea echipamentelor. In plus, scolarizarea personalului angrenat in aceasta actiune cere si ea timp. Sa nu uitam ca serviciile de pasapoarte din fiecare judet si din Bucuresti sunt cele mai aglomerate si solicitate ghisee publice din Romania. O statistica recenta arata ca in anul 2006 sunt inregistrate cu 80% mai multe cereri de eliberare de pasapoarte decat in 2004. Sa ne imaginam ce presiune uriasa se va crea pe serviciile de pasapoarte cand se vor preschimba documentele.

LICITATIE. Secretariatul General al Guvernului, prin Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), va organiza licitatia internationala pentru desemnarea unui furnizor unic. Acesta va asigura fabricarea pasapoartelor electronice la standardele Uniunii Europene, livrarea tehnicii pentru preluarea datelor si vizualizarea datelor biometrice, pentru introducerea sistemului informatic de evidenta si gestiune a pasapoartelor electronice, pentru personalizarea centralizata a acestor acte si a echipamentelor de conectare a sistemului la reteaua de comunicatii. Sumele necesare finantarii proiectului vor fi asigurate de furnizorul declarat castigator in urma licitatiei si vor fi restituite prin plati periodice, stabilite prin contract, din sumele de bani incasate de la cetatenii care isi fac un document nou. Pasapoartele electronice vor fi eliberate in schimbul unei taxe consulare ce va fi stabilita ulterior, contravaloarea lor fiind actualizata de producator. In tarile UE, care au introdus deja pasapoartele electronice, costul unui astfel de document este intre 60 si 70 de euro. Ministrul Blaga a cerut ca in Romania pretul pasaportului sa fie substantial mai mic.

SITUATIA IN UE
In Uniunea Europeana situatia e inca destul de confuza in privinta pasapoartelor. Conform cerintelor repetate ale autoritatilor americane, Bruxellesul a inceput inca din anul 2004 sa regularizeze situatia documentelor de calatorie nu doar pentru a fi pe placul Washingtonului, dar si pentru a crea un pasaport biometric standard la nivelul Europei. In ciuda vointei pe care au avut-o, europenii nu au reusit sa puna la punct milioanele de pasapoarte biometrice care sa contina imaginea posesorului asa cum o cer americanii. Prin intermediul comisarului european pentru justitie, italianul Franco Frattini, Bruxellesul a cerut SUA amanarea cu zece luni a introducerii pasapoartelor biometrice necesare intrarii pe teritoriul american incepand de anul viitor. Frattini a pledat ca data de 28 august 2005, la care acestea ar fi intrat in vigoare, sa fie schimbata cu 26 octombrie 2006. Deocamdata, dintre cele 25 de state ale UE, numai sase tari - Belgia, Germania, Austria, Finlanda, Luxemburg si Suedia - sunt suficient de pregatite ca sa puna in circulatie acest tip de pasapoarte la data stabilita de autoritatile SUA. Si americanii au probleme cu introducerea actelor la timp, iar stabilirea unui nou calendar a fost in interes comun. "In ciuda progresului inregistrat de statele europene in intarirea securizarii pasapoartelor sunteti cu siguranta constienti de aspectele dificile ale tehnologiei biometrice, cum ar fi securizarea datelor si interoperabilitatea aparatelor de citire, toate acestea aflandu-se inca in curs de perfectionare", explica Frattini in cererea catre Congresul SUA. (Maria Toader)
×
Subiecte în articol: observator paşapoarte date biometrice