Un bărbat a fost găsit înjunghiat mortal în parcarea unui depozit de legume fructe din orașul Voluntari, județul Ilfov, principalul suspect fiind un cetățean turc de 39 de ani, care este căutat, marți, de polițiști, notează Mediafax.
Polițiștii din Voluntari au fost sesizați prin apel la 112, luni, că în parcarea unui depozit de legume și fructe, din orașul Voluntari, se află un bărbat înjunghiat.
Victima a fost preluată de către un echipaj medical și transportat la un spital din București, pentru îngrijiri medicale, însă aici a survenit decesul.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, fiind vorba de un cetățean turc, de 39 de ani.
Oamenii legii fac verificări pentru depistarea suspectului, fiind deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.