x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Basescu a dansat pe muzica lui Gil Dobrica

Basescu a dansat pe muzica lui Gil Dobrica

27 Iul 2005   •   00:00
Basescu a dansat pe muzica lui Gil Dobrica

Presedintele Traian Basescu a parasit ieri dupa-amiaza, cu elicopterul, statiunea Neptun, unde, timp de doua zile, a fost intr-o minivacanta cu familia. Seful statului s-a cazat la Vila Lotus a Administratiei Patrimoniului si Protocolului de Stat, alaturi de sotie si de Ioana, fiica cea mare, impreuna cu sotul ei, Bogdan "Bodo" Marin. Familia Basescu a ramas luni in vila, pana in jurul orei 23:00, cand o coloana de masini cu SPP-isti a parasit locatia, oprindu-se la Restaurantul "Ciresica", din statiune, in imediata apropiere a Casei Scriitorilor. Cei patru membri ai familiei Basescu au urmarit aplaudand programul de cantece si de dansuri folclorice sustinut de un ansamblu din Ardeal. A urmat un recital sustinut de Gil Dobrica si abia cand cantaretul a invitat lumea la dans si familia sefului statului a iesit pe ring, turistii si-au dat seama cine se afla in restaurant.

DISTRACTIE. Traian Basescu a dansat cu sotia, iar Ioana, cu sotul ei. Martorii spun ca familia Basescu s-a simtit bine la restaurant, iar la un moment dat, Ioana s-a ridicat si le-a facut parintilor poze. Gil Dobrica a continuat programul si, dupa ce a trecut pe la mai multe mese, s-a oprit langa familia presedintelui, cantand refrenul cu Bodo. Traian Basescu si familia au parasit restaurantul dupa miezul noptii. Ieri-dimineata, doar Ioana a iesit pe plaja. Traian Basescu s-a odihnit in vila. La ora 15:00, seful statului si-a terminat vacanta la mare, plecand cu elicopterul la Bucuresti. (Mediafax)

×
Subiecte în articol: basescu observator